Ziua Mondială a Conștientizării Abuzului asupra Vârstnicilor, celebrata si la Brasov pe 15 iunie
Direcția de Servicii Sociale organizează joi, 15 iunie 2017, începând cu ora 10.00 o campanie de informare și sensibilizare a comunității locale cu privire la problematica abuzului asupra persoanelor vârstnice.
În acest fel, alături de partenerii noștri, Fundația Principesa Margareta a României, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și Universitatea Transilvania din Brașov vom marca Ziua Mondială a Conștientizării Abuzului asupra Vârstnicilor.
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, prin rezoluția 66/127, din 19 decembrie 2011 a desemnat această zi ca fiind acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice. Abuzul față de vârstnici se definește drept ,,orice acțiune unică sau repetată sau prin lipsa unei atitudini corespunzătoare, care se petrece în cadrul unei relații bazate pe încredere, dar care duce la vătămarea sau suferința unei persoane în vârstă”. Abuzul față de vârstnici se poate manifesta sub diverse forme, de la cele fizice, la cele psihologice sau emoționale, sexuale sau financiare și reprezintă o problemă socială ce trebuie expusă, conștientizată și combătută la nivel de comunitate.
În acest sens, Direcția de Servicii Sociale Brașov în colaborare cu Fundația Principesa Margareta a României va populariza ,,Telefonul Vârstnicului”, 0800460001 – linie telefonică gratuită și confidențială aflată la dispoziția persoanelor vârstnice, prin distribuirea materialelor informative în parcul din cartierul Noua, începând cu ora 10.00.
De asemenea, în cadrul campaniei vom derula activități de informare a persoanelor vârstnice, beneficiari ai Direcției de Servicii Sociale Brașov și a personalului de specialitate din cadrul Direcției, cu privire la formele de abuz exercitate asupra vârstnicilor, a căilor de prevenire a acestora precum și a modalităților de abordare/îngrijire a vârstnicului abuzat, acestea urmând a se derula în sala de spectacole din sediul Direcției de Servicii Sociale Brașov situat pe str. Gladiolelor nr. 4, Brașov.
Pentru detalii suplimentare persoana de contact este dna. Alina Lupu – Serviciul Evaluare Monitorizare Informatic, tel: 0733/266641.