De ultimă oră

S-a semnat contractul pentru Aeroportul Brașov

Astăzi a avut loc semnarea contractului pentru realizarea obiectivului de investiții „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte (Rest de executat)”.

Asocierea SC BOG’ART SRL – SC UTI FACILITY MANAGEMENT SA, cea care a construit terminalul, va implementa acest proiect, urmând să continue lucrările abandonate la cele nouă obiecte și, în decurs de șase luni, să le ducă la bun sfârșit.

Valoarea totală a contractului este de 37.157.426,78 lei (cu TVA), din care 2.384.391 lei (fără TVA) reprezintă sume provizionate pentru remedierea infrastructurii deja executate, în cazul în care situația o impune.

În cadrul contractului vor fi realizate următoarele componente ale infrastructurii Aeroportului: clădire energetică, remiza PSI, posturi de control acces, gospodărie de apă, parcare auto și drum acces terminal – DJ 103C, drumuri tehnologice interioare şi rețele interioare în aeroport.

Pe lângă lucrările de construcţie propriu-zise, contractul include şi anumite revizuiri din punctul de vedere al proiectării, inclusiv asistența tehnică din partea proiectantului pe toată perioada de execuție.

One thought on “S-a semnat contractul pentru Aeroportul Brașov

  • Initial s-a anuntat o valoare totala a contractului cu BogArt-UTI de 31.224.728 Lei,ca sa aflam acum ca de fapt valoarea contractului este de 37.157.426,78 Lei pentru numai 7 obiective-rest de executat;contractul cu firma Constructii Sibiu era de 28,5 milioane Lei pentru 9 obiective !!! Inseamna ca de fapt suma de 31.224.728 Lei este fara TVA ;

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web