Actualitate

Activitatea Depozitului Ecologic Zonal Brașov se desfășoară fără impact negativ asupra sănătății populației și mediului înconjurător

Operatorul depozitului ecologic zonal Brașov, FIN-ECO, a derulat, în perioada 2019-2020, proiecte de recuperare și protecție a mediului. Compania s-a implicat activ în proiecte de management al deșeurilor, prin aplicarea celor mai bune practici de tratare și eliminare prin depozitare, precum și captarea gazului de depozit. Ca de fiecare dată, FIN-ECO va continua să identifice și să implementeze măsuri pentru minimizarea impactului negativ al deșeurilor asupra mediului.

 

Depozitul ecologic zonal este singurul depozit de deșeuri autorizat din județul Brașov. Depozitul ecologic a fost construit de FIN-ECO din fonduri proprii, ca soluție pentru reducerea poluării generate de depozitele ilegale. În prezent, există două celule închise, a treia aflându-se aproape de capacitatea maximă de depozitare, iar cea de-a patra este în procedură de avizare pentru funcționare.

 

La solicitarea FIN-ECO, instituții autorizate au întocmit studii referitoare la impactul deșeurilor asupra factorilor de mediu. Aplicarea de tehnologii performante în domeniul gestionării deșeurilor se reflectă și în concluziile studiilor realizate de INSP, care confirmă faptul că funcționarea depozitului nu reprezintă un pericol pentru sănătatea populației din vecinătate.

 

Astfel, conform Studiului de impact asupra stării de sănătate a populației în relație cu proiectul ”Execuție celula 4 Depozit ecologic zonal Brașov, prin excavare agregate minerale (perimetru temporar-DURBAV-FIN-ECO 4)” în localitatea Săcele, str. Rampei, f.n., jud. Brașov, „ funcționarea obiectivului investigat nu eliberează substanțe periculoase în concentrații care pot determina riscuri semnificative asupra stării de sănătate a populației din imediata sa vecinătate”.

 

FIN-ECO întreprinde acțiuni concrete prin care să se asigure că poluarea, emisiile de mirosuri și generarea de zgomote nu vor reprezenta un disconfort real pentru populație.

 

Credem că parteneriatul dintre operator și cetățeni este extrem de important în acest domeniu de activitate. Tocmai de aceea, încurajăm cetățenii să ne transmită sesizări de fiecare dată când se confruntă cu situații legate de managementul necorespunzător al deșeurilor. Ne angajăm să intervenim de îndată pentru identificarea unei eventuale surse de poluare și pentru aplicarea de măsuri specifice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web