BrasovInformații

”Ziua Porților Deschise” la parchetele brasovene

La data de 25 octombrie a fiecărui an, în întreaga Europă este sărbătorită ”Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.

Cu acest prilej, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și  Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov organizează marți, 25 octombrie 2017, la sediul situat în municipiul Brașov, B-dul Gării, nr. 23, județul Brașov, în intervalul orar 10,00-12,00, manifestarea anuală intitulată ”Ziua Porților Deschise”, având ca scop asigurarea transparenței actului de justiție și familiarizarea justițiabililor cu aspectele specifice activității de urmărire penală.

Agenda manifestării cuprinde, în principal, vizitarea compartimentelor din structurile celor trei Parchete, ce prezintă relevanță pentru activitatea instituțiilor, informarea celor interesați cu privire la circuitul dosarelor, modalitatea de lucru a personalului celor trei instituții ori alte aspecte relevante privind actul de justiție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și  Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov invită elevi, studenți, justițiabili, reprezentanți ai societății civile, jurnaliști, pe toți cei interesați să afle mai multe informații despre circuitul unui dosar în faza de urmărire penală, etapele procesuale ce se parcurg până la soluționarea în faza de urmărire penală, condițiile în care lucrează procurorii și personalul auxiliar de specialitate, cariera de magistrat, să participe la ”Ziua Porților Deschise”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web