Vot favorabil în Senat, pentru terenul Spitalului (FOTO, VIDEO)
Senatul României s-a pronunțat luni, în ședința de plen, în favoarea acordării unei suprafețe de 11,45 hectare de la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr, municipiului Brașov, pentru construirea unui spital. În favoarea proiectului de lege au votat 97 de senatori, iar împotrivă, 4. Prezent la vot a fost și ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, cel care s-a implicat în susținerea activă a proiectului.
Proiectul de lege a fost inițiat de toți parlamentarii brașoveni și a fost aprobat cu un amendament propus de senatorul Florin Orțan. El a solicitat ca în textul de lege să fie prevăzut că spitalul va fi ”clinic regional de urgență”.
”Amendamentul schimbă în bine, pentru că fiind spital regional, toate formele de finanțare enunțate până acum în spațiul public rămân valabile, adică implicarea autorităților locale, Consiliul Local, Consiliul Județean, împrumuturi de la instituții de credit garantate guvernamental și bugetul de stat. Prin introducerea, în strategia națională de sănătate a Guvernului României, a acestui obiectiv de investiții, avem o mult mai mare deschidere către tot felul de forme de asociere. E o investiție, care probabil va costa în jur de 250 de milioane de euro, nicio instituție nu o poate derula singură. Alt avantaj este că plecăm de la Senat cu un proiect la care sper că toate forțele politice și civice raționale vor adera și hai să-i spunem Spitalul Pacienților din Brașov”, declară senatorul PSD Florin Orțan.
Guvernul a aprobat de curând un memorandum în care este prevăzută construirea a spitale regionale, în cinci județe printre care și Brașovul, pe lângă cele trei deja aprobate. Potrivit memorandumului, identificarea terenului pentru construirea acestor spitale va fi făcută de Guvern împreună cu autoritățile locale. Finanțarea investiției va fi făcută din surse identificate prin aceeași colaborare. De aceea, proiectul de lege apare la momentul oportun.
”După cum știți, spitalele regionale de urgență, toate cele opt sunt prioritate în Programul de Guvernare, și la fel ca toate cele opt este cel de urgență din Brașov. Vreau să fac precizarea că în România funcționează un plan național de paturi. Acest plan nu se modifică, motiv pentru care cred că amendamentul introdus de coleg în ședința de Senat este foarte important, pentru că practic definește locul în care va fi plasat spitalul regional de urgență, într-o zonă cu o mai bună accesibilitate decât locația inițială și consider că e un câștig, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul național de sănătate”, a declarat Florian Bodog, ministrul Sănătății, după votarea proiectului.
Camera Deputaților este decizională în cazul acestui proiect de lege.