Infracțional

”Vânătoare” prin piețe, autobuze și zonele aglomerate! Peste 4200 de locații verificate de polițiștii brașoveni

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au continuat acțiunile preventiv-reactive, care au ca scop verificarea modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă, în vederea limitării răspândirii virusului Sars-CoV-2, acționând în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov.

 

Activitățile de verificare sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov, în vederea prevenirii răspândirii virusului Sars-CoV-2.

 

Pe parcursul desfășurării acțiunilor, polițiștii brașoveni au procedat la informarea  cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile reglementări pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost continuate activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică și activitățile de relaționare cu organizatorii de evenimente publice/private de pe raza de competență, în vederea transmiterii recomandărilor cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă.

 

Astfel, la data de 05 noiembrie 2021, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 4.200 locații, 51 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 88 de mijloace de transport persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea  prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare de 4.500 lei.

 

 

De asemenea, polițiștii brașoveni au verificat aproximativ 4.900 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

 

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forțele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activități de verificare și instruire cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetățenii și pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2.

 

Reamintim faptul că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile închise și deschise.

 

Suntem și vom fi prezenți la datorie pe raza întregului județ Brașov!

 

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web