Vineri, la ședința Consiliului Local Brașov va fi prima confruntare dintre USR condus de primarul Allen Coliban și PNL, condus de Sebastian Rusu. Liberalii vor avea și sprijinul social-democraților conduși de Lucian Pătrașcu, cel care se opune categoric desființării unei echipe de fotbal în plin campionat. În aceste condiții, se anunță o înfrângere dureroasă pentru consilierii USR și primar, cel care și-a arătat de multe ori susținerea pentru echipa SR Brașov.
Subiectul ”fierbinte” este desființarea echipei de fotbal Corona Brașov.
FC BRAȘOV – Echipa Brașovului! Comunitatea și suporterii, uniți de același vis. Începem din vară!
La conferința de presă PNL Brașov de astăzi, viceprimarul Sebastian Rusu a abordat un subiect important, de interes pentru brașoveni și pentru toți iubitorii de sport din Brașov, în general.
Acesta a vorbit despre fotbal, despre fotbalul brașovean din prezent și din viitorul apropiat.
Iată întreg comunicatul viceprimarului Sebastian Rusu:
‘’Dragi brașoveni, pasiunea și puterea fotbalului de a aduna laolaltă comunitatea m-au făcut să fiu atent la acest subiect de mare interes.
De aceea, în acest an, mai ales în ultima perioadă, atât personal, în calitate de viceprimar al Brașovului, cât și alături de colegii mei de partid și din Consiliul Local Brașov am analizat cu atenție, am avut întâlniri și am adunat informații pentru a ajunge la concluziile pe care vi le voi prezenta în continuare.
Ne-am consultat cu oameni implicați în fotbal, începând cu președintele Răzvan Burleanu și echipa sa de la Federaţie, am cerut păreri și am discutat cu foști sau actuali jucători, antrenori și conducători de la cluburi de fotbal din Brașov și din țară.
Pentru a sintetiza cele ce le voi detalia în minutele următoare, vă pot spune că FC Brașov va redeveni echipa fanion a Brașovului, o echipă la care administrația locală, suporterii, comunitatea de afaceri și cetățenii vor putea fi acționari sau susținători direcți.
Iată care sunt, pe scurt, concluziile la care am ajuns:
1. Având în vedere spiritul, tradiția și istoricul, dar mai ales realitățile de acum din fotbalul brașovean, în municipiul Brașov se impune înființarea unei structuri juridice noi. Operațiunea de înființare și de organizare se va face în mod transparent, noua structură urmând să păstreze sintagma FC Brașov în noua denumire.
2. Cu titlul definitiv sau, la început, numai pe o anumită perioadă, Primăria Brașov va cesiona marca FC Brașov noii structuri, în mod gratuit sau pe o sumă simbolică. Juridic, se va stabili cum e mai potrivit.
3. Brașovul, prin Consiliul Local, va participa în noul proiect FC Brașov ca membru fondator, asociat sau acționar, indirect prin Corona, prin altă societate comercială sau prin altă structură aflată în subordinea Consiliului Local. Va fi găsită cea mai bună formulă juridică. Aici, specialiștii știu cel mai bine ce au de făcut.
4. Încă de la momentul zero, dar și pe parcursul desfășurării activității noului club, suporterii – individual, ca persoane fizice, dar și în grup – organizați în asociații/ ONG-uri, sunt invitați să intre în acționariat, printr-un Program de asociere public, transparent și foarte clar, parte din Statutul noii structuri încă de la înființare.
5. În categoria suporteri intră inclusiv fanii stegarilor și brașovenii din Diaspora, adică aceia aflați la muncă în străinătate sau cu domiciliu stabil în afara României. Remarc și apreciez bunele intenții și eforturile de până acum ale suporterilor de la echipa AS SR Brasov, cei ce vor forma fără îndoială sufletul noului FC Brașov!
6. Alături de Consiliul Local Brașov vor fi invitate să participe, la asociere și la finanțarea noii echipe, firmele brașovene și structurile asociative ale oamenilor de afaceri din Brașov. Mediul de afaceri brașovean va avea un rol esențial în evoluția și dezvoltarea proiectului FC Brașov!
7. De asemenea, în proiectul FC Brașov sunt invitate public, să se implice și să participe cluburile sportive și școlile de fotbal private din Brașov.
8. Îi așteaptăm să se alăture proiectului FC Brașov pe foștii jucători ai Steagului. Eu și colegii mei am discutat cu o parte dintre ei, în ultimul timp. Cu unii ne-am revăzut, pe alții i-am cunoscut acum față-n-față. Au respectul nostru, pentru ceea ce au realizat pentru fotbalul brașovean și pentru orașul nostru!
9. Din punct de vedere sportiv, lotul viitoarei echipe de seniori va fi selecționat și va fi alcătuit din cei mai buni jucători brașoveni de la Corona, echipa ASSR și celelalte cluburi de fotbal din Brașov.
10. FC Brașov va evolua din vara acestui an fie în Liga a 3-a, fie în Liga a 2-a, în funcție de rezultatele înregistrate pe teren de Corona, actualul lider al seriei, și de ASSR. Sperăm cu toții ca una dintre cele două echipe să promoveze în Liga a 2-a. Le urez succes ambelor formații acum, când mai avem o zi până la reluarea competiției. De asemenea, le urez succes și celorlalte două echipe brașovene din serie: Olimpic Cetate Râșnov și Kids Tâmpa.
11. Eu și colegii mei din PNL considerăm că desființarea și retragerea din campionat a echipei de seniori a clubului CSM Corona ar fi o decizie greșită și inoportună, cu care nu suntem de acord și nu vom fi de acord. Nu ar fi corect și just să se întâmple, ținând cont de banii publici investiți în echipă, de obiectivele stabilite și asumate de clubul Corona, de jucători și antrenori, de munca acestora. Vrem să arătăm și să demonstrăm respect și fair-play față de competiție și adversari, față de Federaţia Română de Fotbal – organizatorul campionatului în Liga a 3-a, față de jucătorii și antrenorii de la Corona, față de cetățenii Brașovului. Pentru că, până la urmă, cu toții am contribuit, la finanțarea acestei echipe.
12. Revin la FC Brașov. Noua echipă FC Brașov va evolua din vară pe Stadionul Tineretului. Într-un termen mediu, în funcție de cum va evolua proiectul FC Brașov, ne dorim cu toții să vorbim și de noul stadion al municipiului Brașov. Vom avea aeroport, vom avea stadion, avem localizarea în centrul României și atunci am îndeplini toate condițiile de bază ca echipa națională și alte formații de club să-și susțină aici, la Brașov, meciurile internaționale și partidele cele mai importante.
Ce spune liderul social democraților din Consiliul Local
Consilierii locali PSD Brașov: Echipa de fotbal Corona trebuie să meargă mai departe. Nu vom vota desființarea ei!
Grupul consilierilor locali ai PSD Brașov reacționează cu privire la proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local, conform căruia primarul Allen Coliban inițiază desființarea echipei de seniori a clubului CSM Corona.
” Atunci când ni se va cere votul cu privire la soarta echipei de fotbal, categoric ne vom opune desființării acesteia, decizia propusă astăzi fiind una total greșită.
De ce se dorește desființarea acestei echipe, în sistem de urgență, chiar astăzi, când începe campionatul și deja sunt programate meciuri?
Municipalitatea ar trebui să se gândească la susținerea sportului, performanței în sport și nicidecum la desființare. Se dorește descurajarea oricărei inițiative în sport, lucru la care noi, consilierii locali PSD, nu vom participa. Ba mai mult, prin faptul că s-a ales acest moment, când echipa performează într-un campionat, când aceștia s-au antrenat și pregătit pentru competiție, denotă lipsa de respect și empatie față de jucători și antrenori.
Sper că domnul primar s-a gândit și la consecințele de ordin juridic ale acestei propuneri. Prin această măsură li se îngrădește dreptul la muncă jucătorilor și antrenorilor, aceștia neputând să se mai transfere la alte echipe, perioada de transfer fiind deja încheiată. Cine va plăti despăgubiri sau salarii sau penalități având în vedere că aceștia au contracte în desfășurare? Cine va plăti eventualele sancțiuni din partea Federației Române de Fotbal?
Să nu uităm nici de partea financiară, care nu este deloc de neglijat, investiții care s-au făcut an de an pentru susținerea acestei echipe. O echipă care a avut performanțe.
Așadar, nu vom susține desființarea echipei de fotbal Corona Brașov și niciun fel de astfel de inițiative menite să descurajeze brașovenii și pe cei care își doresc să facă performanță în sport.” spune Lucian Pătrașcu, liderul grupului de consilieri locali PSD Brașov
Ba mai mult, Lucian Pătrașcu cere mai multă transparență cu privire la subiectele de interes pentru brașoveni.
” Știm bine că acest mod al ședințelor de îndată este ca un pumn în gură, fără a mai putea avea discuții sau timp de gândire.
De ce nu a pus subiectul desființării echipei de fotbal în dezbatere publică sau ca proiect de hotărâre într-una din ședințele ordinare, din lunile anterioare- decembrie, ianuarie, februarie, atunci când am fi avut timp să ascultăm mai multe puncte de vedere?
Domnul primar trebuie să își schimbe acest mod de lucru și îl anunț că nu vom mai fi de acord cu acest sistem de urgență, acolo unde ar putea fi timp suficient de dezbatere.” adaugă consilierul local