Proxenet din Brasov, in arest pentru 30 de zile
La data de 03.01 a.c., polițiștii de investigații criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de proxenetism de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Brașov.
În continuarea cercetărilor, la data de 10.05.2017, forțe reunite din cadrul Biroului de Investigații Criminale, Serviciului Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, cu sprijin tehnic din partea structurilor de specialitate, au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, de unde au ridicat mai multe bunuri care vor fi examinate, cu potențial de a constitui mijloace de probă.
Prin ordonanța emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a dispus reținerea bărbatului pentru 24 ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov.
Judecătoria Brașov, ca urmare a propunerii de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, a emis mandatul de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a suspectului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale în vederea stabilirii întregii stări de fapt.