Un internaut către Godină: ”Mă întreb dacă ești influencer, polițist sau medic.Mai plimbă alpaca aia, câinele, mai ia o pauză de la a-ți da cu părerea la tot ce suflă în media”
În ultima perioadă, polițistul Marian Godină își dă cu părerea la orice. Acesta a fost și motivul pentru care internauții l-au luat în colimatoriu, aducându-i aminte că a dat de mai multe ori examen ca să intre la Academia de Poliție, dar și că este plătit pentru ceea ce face.
”În cei 12 ani în care am lucrat la Poliția Rutieră am mers la sute de accidente rutiere.
La unele, fiind foarte aproape, s-a întâmplat să ajung înaintea ambulanței.
Oamenii implicați erau speriați, așa că încercam să-i calmez, prin dialog. În scurt timp își reveneau și nu mai era nevoie de prezența ambulanței. Scurt, eficient și gratis.
În alte cazuri, veneau chiar și câte trei echipaje SMURD și de pompieri. În unele cazuri, victimele luate de SMURD și duse la spital ajungeau în stare gravă sau chiar mureau.
Concluzionând, o minte mică, netedă și întunecată ar spune că Godină e un erou care a salvat multe vieți, căci toți oamenii „tratați” de el au scăpat teferi, ba chiar au fost audiați în aceeași zi, fără să fie nevoie de spitalizare. În schimb, acolo unde își băga nasul SMURD-ul, se lăsa cu spitalizări și chiar decese.
V-aș zice schema, dar costă. O dau doar în consulturi online, acolo unde voi da frâu zmeilor mei, contra sumei potrivite.
Sau, dacă nu ești idiot, e gratis să-ți dai seama că la spital ajungeau doar oamenii în stare gravă, în timp ce Godină stătea de vorbă doar cu cei care, în urma accidentului, erau nevătămați sau doar cu vreo zgârietură”, a scris Marian Godină pe pagina sa de facebook.
Imediat au început să curgă și comentariile, unii dintre internauți i-au ținut partea, dar unii l-au ironizat, multe din aluzii fiind făcute pe seama examenelor sale de la Academia de Poliție.
”Din păcate, oricât te-ai strădui, doar atâta poți. Judeci tot doar de la nivelul tău de percepție și e tare scăzut. Te-a ajutat cu ceva pe tine sau pe alții că ți-ai dat tu cu părerea despre o persoană pe care nu o cunoști!? Tocmai tu, unul care aplica legea se pare că îți e necunoscut termenul prezumție de nevinovăție. De o bună perioadă de timp ai început să te crezi cel mai și cel mai, încă puțin și o să te crezi Dumnezeu pe pământ. Fii mai cumpătat”, i-a scris cineva.
”Ma, e ok, te urmaresc de ceva vreme, cu placere pot spune chiar. Dar in ultima vreme incep sa ma intreb daca esti influencer, politist sau medic. Mai plimba alpaca aia, cainele, mai ia o pauza de la a iti da cu parerea la tot ce sufla in media”, spune altcineva.
”Acum inteleg de ce Academia de Politie nu e pt oricine. Sa compari un dr de cabinet cu un agent de circulație aflat la un accident și sa prezinți agentul ca pe un erou ca nu a murit nimeni în accident sunt erori formale. Concluzia pare bună dar premisele de la care pleacă nu au valoare de adevăr. Îți ofer gratis câteva lecții de logica. Și tot gratis câteva lecții de negociere sa nu moara oameni nevinovați în timp ce le cântați serenade sub balcon. Diferența între polițistul care sta sa se uite în loc sa acționeze sau păzește interlopii care, în alte state merg pe burta și se pun recompense pe capul lor, și dr care face totul sa salveze vieți e colosala. Unul e plătit și învățat sa stea și sa scrie pamflete, altul lupta pt salvarea fiecărei persoane care ajunge bolnava în cabinet”, i-a atras atenția alt cititor.
”Faci niste paralele de-ti sta mintea in loc. Tu compari administrarea unei scheme medicale cu calmarea unor persoane? Ce știi tu despre orice medicament care se administrează în tratarea Covid-ului? Nimic. Ca si mine și oricine nu e in domeniu. Poți afla de pe net câte ceva. Dar de calmat persoane sau de redus starea de anxietate sau teamă sau nervozitate o face oricine din copilărie fata de persoanele mai slabe. De când te știu online te-ai văzut rupt din soare deși vei mai da sau nu încă 200 de examene sa treci la nivelul următor în meseria ta de polițist și probabil vei pica din nou. Altfel te compari cu medicii, cu doctorii, cu astronauții și cu oricine că asta fac toți superficialii lumii astea și nu înțeleg de ce le merge prost exact in domeniul in care lucrează și nu pot trece de un anumit nivel. Ești talentat la scris și la miștocăreala? Am văzut! Așteptăm să câștigi miliarde din scris și poate dispari și din peisaj ca polițist și ești doar parerolog online cu fanii tăi. Te distrezi sau enervezi aici dar te simți important, nu privit cu suspiciune sau dispreț ca polițist, deși tu ești popular”, au continuat cititorii.
”Milițianul ratat Godină, ăla care a picat de vreo 5 ori examenele de admitere la academia de poliție, dar e un scriitor de mare succes pe facebook la categoria de public oligofreni și trepanați, are și el o părere clară despre competențele profesionale ale Flaviei Groșan, doctor pneumolog cu mai bine de 20 ani de experiență”, a mai adăugat un alt internaut.
”Godina, cand te plangeai pe facebook de neplacerile pe care ti le faceau mai marii din Politie, acei oameni pe care i-ai consiliat tu in calitatea ta de politist rutier te-au aparat pe facebook pt. ca ti-au apreciat calitatea umana indiferent ca le-ai adresat o vorba buna sau le-ai dat un servetel sa se stearga pe mainile transpirate de emotie sau sa-si stearga vreo lacrima… deci, Godina, las-o pe dna. dr Grosan sa fie judecata de pacientii ei...”, punctează un cititor.
”Pentru asta erai plătit , sa mergi la evenimentele rutiere. Cât de bine îți făceai treaba, tine de profesionalism.
Faptul că te lauzi singur, că făceai ce era omenesc in asemenea situații, ne spune ceva, iar caracterul tău descriminatoriu pentru munca altora, posibil mult mai dedicați, ne arată latura adevarata a ta poleită cu un strat subțire de respect fata de societate ! 👎”.
”Nu cred ca este potrivita aluzia, cum nici tie nu ti-ar conveni cand un anumit coleg invidios pe tine si practicile tale, te-ar raporta superiorilor, ptr nepunerea procedurilor, in practica. Victimile pe care le-ai incurajat, iau atitudine si sar in apararea ta… Consider ca este normal,Ca si in cazul doctoritie, asa au promovat-o… Referitor la reteta, este normal sa o personalizezi, in functie de pacient,nu o poti promova in spatiu online. Consider ca nici u nu-ti donezi cartiile, sunt creatia ta si este normal sa percepi bani”, l-a apostrofat altcineva.
Pingback: Un internaut către Godină: ”Mă întreb dacă ești influencer, polițist sau medic.Mai plimbă alpaca aia, câinele, mai ia o pauză de la a-ți da cu părerea la tot ce suflă în media” » EVERYDAYNEWS