InformațiiTurism-Utile

„Traviata” deschide stagiunea 2017 – 2018 a Operei Brașov!

Opera Brașov și Muzeul „Casa Mureșenilor” vă invită miercuri, 13 septembrie 2017, de la ora 17.00, la muzeu, pentru deschiderea stagiunii 2017 – 2018 a Recitalului de la ora 5. Evenimentul muzical se intitulează „Întâlnire de septembrie” și va fi oferit de artistele Operei Brașov: Corina Klein – soprană, Maria Petcu-Catrina – soprană, Anda Pop – soprană, Gabriela Hazarian – mezzosoprană, Carmen Topciu – mezzosoprană, Nora Vlad – actriță și Sena Ducariu – pianistă. În program, sunt cuprinse pagini îndrăgite de operă și operetă: „Aida”, „Bal mascat” de G. Verdi, „Carmen” de G. Bizet, „Povestirile lui Hoffmann” de J. Offenbach, „Boema” de G. Puccini și „Silvia” de E. Kalman, dar și piese celebre din repertoriul internațional: „When I Fall in Love”, „Moon River” sau „Try to Remember”.  Cu acest prilej, va fi inaugurat noul pian al muzeului, marca Petrof.

 

Sâmbătă, 16 septembrie 2017, de la ora 18.30, în Sala Operei, vă invităm la deschiderea oficială a stagiunii 2017 – 2018 a Operei Brașov, care se va desfășura, în mod tradițional, cu capodopera verdiană „Traviata”.

Premiera lucrării a avut loc la Teatro La Fenice din Veneția, în data de 6 martie 1853. În anul 1848, Alexandre Dumas-fiul a publicat „Dama cu camelii”, roman puternic autobiografic, care a servit apoi ca sursă de inspirație pentru „Traviata”, cu singura diferență că în operă, personajul feminin apare sub numele de Violetta Valery. Lucrarea beneficiază de un libret în limba italiană scris de Francesco Maria Piave.

„Încarnarea celei mai absolute femei care a existat vreodată”, nota compozitorul Franz Liszt despre personajul principal al operei, Violetta Valery, fragilă, dar înzestrată cu o puternică forță de caracter. „Traviata” descrie scurta, dar agitata viață, precum și moartea tragică a unei celebre curtezane din înalta societate a secolului al XIX-lea din Paris. Povestea Violettei Valery impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Violetta Valery devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”. Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă. „Când a plecat, m-am înspăimântat de singurătatea în care mă lăsase”, scrie Al. Dumas – fiul în „Dama cu camelii”. Violetta apare ca o eroină clasică, al cărei sacrificiu transcende dragostea și moartea, în fapt, cele două teme în jurul cărora se desfășoară opera.

În distribuție: Cristina Radu – Violetta Valery, Florin Guzgă (Opera Națională Română Iași) – Alfredo Germont, Adrian Mărcan – Giorgio Germont, Asineta Răducan – Flora Bervoix, Sonia Hazarian – Annina, Claudiu Bugnar – Gastone, Nicolae Zaharia – Baronul Douphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Marian Rește – Dr. Grenvil, Dan Ionescu – Majordomul, Irinel Felea – Grădinarul. Soliști balet: Ramona Mezei, Dorin Mirea. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Gheorghe Mustea din Republica Moldova, iar regia artistică este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia și costumele: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Dirijor cor: Leonard Boga. Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov.

 

Preț bilete: 30 lei; 20 lei

 

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis

începând cu vârsta de 7 ani!

 

Biletele se vând la sediul Operei, str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268/419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web