Traditii si obiceiuri de Sfantul Nicolae. Afla povestea acestei zile speciale!
Sarbatoarea Sfantului Nicolae deschide sezonul sarbatorilor de iarna, atat de asteptate de cei mici, dar si de cei mari. Pe 6 decembrie, îl sărbătorim pe Sfântul Nicolae. În tradiţia populară, Moş Nicolae, aşa cum i se mai spune, vine pe furis in noaptea de 5 spre 6 decembrie in casele oamenilor si aseaza dulciuri si fructe în ghetuţele copiilor cuminti sau nuieluse in cizmulitele micutilor obraznici.
Sfantul Nicolae este numit si „Facatorul de minuni”, patron al Greciei si al altor orase din Apusul Europei. Se spune ca Sfantul Nicolae a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia, persoana foarte credincioasa, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte de binefacere. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.
Exista foarte multe legend legate de faptele bune ale lui Nicolae. Una dintre cele mai populare legende despre Moș Nicolae este povestea celor trei fete sărace, care, neavând zester, urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbați înstăriți. Sfântul Nicolae le-a aruncat fiecăreia pe geam, într-o noapte, câte un săculeț de bani. Săculeții au căzut în ciorapii puși la uscat si în ghete. De aici vine traditia ca darurile de Moș Nicolae să fie puse în ghetuțe.
În tradițiile românești Moș Nicolae apare pe un cal alb, care simbolizeaza prima zăpadă care cade la începutul iernii,pentru ca pamanturile sa fie roditoare. Mai mult, el este si stăpânul apelor și salvează de la înec corăbierii, apără soldații pe timp de război.
Ce simbolizeaza nuielusa?
Nicolae, episcop de Myra, fiind ingrijorat de un posibil conflict care ar fi putut zgudui Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Se spune ca de la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultatori sa fie loviti cu nuielusa, in semn de avertisment. In popor se spune ca nuielusa cu care este lovita persoana neascultatoare trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului (Craciun), inseamna ca cel care a gresit a fost iertat.
Exista si obiceiul să se pună în apă crenguțe de pomi fructiferi în casă, lângă icoane, care ar trebui să înflorească de Anul Nou. Creanguta care infloreste prevesteste o recolta bogata de fructe.