Tanara arestata dupa ce a incercat sa fure doua produse dintr-o parfumerie
La data de 03 decembrie a.c. polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei femei de 31 ani, din județul Brașov.
Aceasta, la aceeași dată, 03 decembrie a.c., în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în incinta unei parfumerii dintr-un centru comercial de pe raza municipiului Brașov, nemulțumită că nu i s-a permis returnarea unui produs achiziționat anterior, ar fi luat de pe raft alte două produse și ar fi încercat să părăsească magazinul. La protestele vânzătoarei, aceasta ar fi încercat să o lovească în zona capului cu unul dintre produsele pe care le avea asupra sa.
Femeia a fost introdusă în arestul I.P.J. Brașov și este cercetată în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.