Infracțional

Tânăr cu antecedente penale reţinut pentru 24 de ore, după ce a furat un lănţişor din aur de la gâtul unei bătrâne

La data de 22 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 27 ani, cu antecedente penale, din municipiul Brașov.

Acesta, în data de 21 august a.c., în jurul orei 15.40, în timp ce se afla pe str. Gloriei, din municipiul Brașov, i-ar fi smuls unei femei de 79 ani, lanțul din aur de la gât, după care a părăsit locul evenimentului.

Polițiștii  au documentat activitatea infracțională a bărbatului și l-au depistat pe acesta pe raza municipiului Brașov.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, a fost introdus în arestul I.P.J. Brașov și urmează a fi prezentat instanței cu propunere de instituire a unei măsuri preventive.

El este cercetat în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web