Infracțional

Talhar de 15 ani retinut de politisti

În baza unor date de interes operativ obținute în activitățile curente, polițiștii au stabilit că o persoană fără locuință stabilă, în vârstă de 50 ani ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, comisă pe raza municipiului Brașov de autori necunoscuți la începutul lunii iulie 2018, faptă care nu a fost sesizată.
Polițiștii au procedat la găsirea părții vătămate, stabilind că, în noaptea de 03/04.07.2018, în timp ce se deplasa pe str. Nicolae Bălcescu, aceasta a fost agresată fizic de către un grup de tineri, care i-au sustras din buzunarele pantalonilor un telefon, o sumă de bani, precum și o geantă pe care o avea asupra sa.
În urma desfășurării unor activități investigative, polițiștii au identificat suspecții, aceștia fiind minori, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, suspectul de 15 ani fiind reținut in data de 01.08 pentru 24 ore.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Brașov, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web