Surprizele artistice ale Teatrului Sica Alexandrescu in luna decembrie
Luna decembrie este plina de suprize pentru brasovenii iubitori de teatru. Iata evenimentele pregatite de echipa Teatrului „Sica Alexandrescu”:
- 3 DECEMBRIE 2017, Sala Studio 82 a devenit oficial Sala Studio “STELA POPESCU”
- Împlinirea a 71 de ani de existență a Teatrului „Sică Alexandrescu” a fost marcată printr-un eveniment emoționant, atât pentru noi cât și pentru întregul public brașovean. La propunerea Primarului Municipiului Brasov, George Scripcaru, consiliul de administrație al teatrului a decis schimbarea denumirii Sălii Studio 82 în Sala Studio „Stela Popescu”, în memoria celei ce a fost una dintre cele mai mari actrițe ale scenei românești. Teatrul ”Sică Alexandrescu” a fost, pentru regretata artistă, rampa de lansare spre o strălucitoare carieră.
- 6 DECEMBRIE 2017 “Darul Sfântului Nicolae”- spectacol interactiv pentru cei mici susținut de actorul Marian Râlea
- În data de Miercuri,6 Decembrie 2017, Teatrul „Sică Ale xandrescu” pregătește o surpriză pentru cei mai mici spectatori. Magicianul Marian Râlea aduce „Darul Sfântului Nicolae” pentru copiii brasoveni . În Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu”, de la ora 11:00, cei mici vor avea ocazia să participe la un spectacol interactiv, avându-l ca protagonist pe binecunoscutul Magi. Ei vor deveni, pentru cateva ore, personaje pozitive din minunatele povești românești.
- 9-10 DECEMBRIE 2017 PREMIERA PIESEI „AVENTURA”
- Piesa „AVENTURA”, adaptarea regizorului de teatru Dominic Dembinski, dupa piesa „Somnoroasa aventură” a marelui dramaturg Teodor Mazilu, este noua vedetă a stagiunii 2017-2018. Premiera este programată pentru data de 9 si 10 Decembrie, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu”
- Sinopsis : “Domnul Gherman, un politician impecabil, ireproşabil şi implacabil, serios, e în căutarea echilibrului. Şi cum altfel poate regla balanţa armoniei dacă nu cu imaturitatea, iresponsabilitatea şi inocenţa Gabrielei.
Iar cum calea spre fericire nu e niciodată facilă, drumul bărbatului nostru serios către inima tineri trece obligatoriu pe la mătuşa Cleo, mamă iubitoare, intrigantă de profesie şi veşnic direct interesată de confortul propriu.
Rapirea Gabrielei de catre Domnul Gherman pare sa fie unica solutie pentru a-i aduce impreuna pe cei doi
În această aventură „serioasă” îşi găsesc repede locul şi Ogaru, inepuizabilul excroc sentimental fără vârstă şi Manole, iubitul sincer, mecanicul amator de plimbări în pădurea Băneasa.
Această poveste ,o satiră acidă a lui Teodor Mazilu ce țintea clasa activiștilor de partid din anii 60 ,este adaptată de regizorul Dominic Dembinski, evenimentelor din Decembrie 1989, când foștii “aparatnici” vor deveni prin cameleonism, noua clasă conducătoare ce va implementa “capitalismul specific “ românesc .
Astfel comedia devine tragică și se termină într-o cheie ce sperăm să-l pună pe gânduri pe spectatorul de astăzi, care și după 28 de ani este încă “victima” favorizată (sau nu) a noii sale istorii, care încă se scrie si rescrie ! - Motiv de bucurie și pentru directorul teatrului Dan Cogălniceanu – Piesa „Aventura” reprezintă prima premieră din cariera sa de manager, un spectacol urmărit îndeaproape încă din stadiul de proiect și adus astăzi în fața spectatorilor brașoveni.