Sunt solicitate mai multe autobuze pentru brasovenii care se intorc seara de la Oktoberfest
Consilierul Local Cristian Macedonschi face un apel către conducerea RAT Brașov și către toate firmele de taximetrie din Brașov, pentru a suplimenta mijloacele de transport înspre dar în special dinspre zona fostului Stadion Municipal în intervalul orar 22-24, în perioada desfășurării Oktoberfest Brașov.
În urma nenumăratelor sesizari primite, atât din partea brașovenilor cât și a turiștilor, consilierul local Cristian Macedonschi a declarat:
“Fac un apel public atât către conducerea RAT Brașov, cât și către toate companiile de taximetrie din Brașov de a suplimenta mijloacele de transport din zona fostului Stadion Municipal în intervalul orar 22-24, în perioada desfășurării Oktoberfest Brașov pentru ca să ajungă turiștii și brașoveni cu bine la destinație.
Am primit nenumărate apeluri din partea brașovenilor și a turiștilor privind lipsa de mijloace de transport existente în intervalul orar 22-24, în calitate de membru al comisiei de servicii publice, consider că trebuie să încurajăm folosirea transportului public către evenimente precum Oktoberfest Brașov.
Țin să menționez că această situație nu face o reclamă pozitivă municipiului Brașov, care are cel mai mare eveniment din țară, iar turiștii veniți se plâng de oferta precară de transport public la eveniment.”
Soluția propusă de acesta ar fi creșterea numărului de autobuze in acel interval atât de la gară, cât și din cartierul Steagu și Livada Poștei pentru suplimentarea curselor pentru acest interval orar.