Stație SMURD lângă „drumul morții”
Conducerea Primăriei Rupea își dorește o stație SMURD în oraș. Argumentele sunt destule având în vedere numărul mare de accidente rutiere care au loc în zonă, în special în Pădurea Bogății. De aceea, porțiunea de drum din zona pădurii este cunoscută și sub numele de „drumul morții”. „Dacă nu vezi un accident rutier grav când vii dinspre Brașov spre Rupea, cu siguranță vezi unul când te întorci. Tocmai de aceea am solicitat să fie înființată o stație SMURD, pentru ca ar fi redus timpul de intervenție la asttfel de cazuri. Este o necesitate în zonă”, a explicat primarul Nicolae Bărdaș, primarul orașului Rupea.