Turism-Utile

„Spiritul Iernii” poposeste la Feldioara

Primăria Comunei Feldioara şi Centrul Local de Informare Turistică Feldioara vă invită să luaţi parte la Festivalul  „Spiritul Iernii”, Ediţia a VII-a, ce se va desfăşura în data de 10 Decembrie 2017, începând cu ora 15:00, la Căminul Cultural din Feldioara, pe scena amplasată în aer liber.

Prin crearea acestui eveniment se dorește readucerea la viață a tuturor obiceiurilor locale din preajma sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea locală “Spiritul Iernii” aduce în fața localnicilor, cât și a tuturor celor ce iau parte la acest eveniment, motive de joc și voie bună, petrecere a timpului liber într-un mod cu totul special, cu toții bucurându-se atât de o atmosferă specifică sărbătorilor, în care tradițiile și obiceiurile locale sunt readuse în prim-plan, cât și de renumiți artiști consacrați ce vin să readucă spiritul sărbătorilor în mijlocul comunei și-n sufletul fiecăruia dintre cei prezenți.

“Spiritul Iernii”, manifestare înscrisă în Proiectul „Obiective culturale, tradiţionale şi obiceiuri în comuna Feldioara”, face parte din programul amplu de promovare şi dezvoltare a potenţialului turistic al zonei. Sărbătoarea locală “Spiritul Iernii” se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primărie, în ideea menţinerii continuităţii evenimentelor cu valoare culturală.

Informaţii suplimentare referitoare la evenimentul mai sus menţionat puteţi afla și prin intermediul paginilor oficiale de facebook:

 

P R O G R A M   A R T I S T I C:

 

  • Ora 15:00 – Program cu elevii Liceului Petru Rareș Feldioara
  • Ora 16:30 Colinde cu Grupul Țara Bârsei
  • Ora 17:00Ansamblul Plaiurile Dumbrăviței
  • Ora 17:30 – Recital Extraordinar Aurel Moldoveanu

Prezintă: CLAUDIA MIRIȚESCU

Organizatori: Primăria Comunei Feldioara și Consiliul Local

Serviciul Cultură Tradițională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web