SPECTACOL EVENIMENT LA SEBEȘ: „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga
Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, organizat la Sebeș, aduce pentru prima dată pe scena teatrului românesc postdecembrist piesa „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga, un spectacol eveniment cu o distribuție impresionantă de actori premiați la festivaluri internaționale și soliști de muzică tradițională românească și de operă.
Festivalul se află la cea de a 38-a ediție și este organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga“ Alba.
„Sebeșul nostru este vestit prin locuri de o frumusețe unică, prin omenia, cumpătarea şi vrednicia locuitorilor şi, mai ales, prin poveștile de succes ale unor personalități care s-au născut în acest mirific „spațiu mioritic” şi au uimit apoi lumea prin faptele şi spiritul lor inventiv. Printre aceste personalități, cu care ne mândrim şi le elogiem mereu, strălucește mai puternic, având o aură distinctă, chipul-efigie al lui Lucian Blaga. Gânditor original, autor al unui sistem filosofic încheiat, poet şi dramaturg genial – creator al unor incontestabile lucrări pe linia expresionismului, Lucian Blaga este sărbătorit la Sebeş, la Lancrăm şi Alba Iulia, an de an, în cadrul festivalului internațional care îi poartă numele, de mai mult de o treime de veac, începând din 1981, acum înregistrându-se cea de-a XXXVIII-a ediţie, la care administrația locală s-a implicat cu o dăruire aparte, sub cupola anului care marchează centenarul Unirii. Este o implicare care ne onorează, deoarece Lucian Blaga este aproape de sufletul nostru şi ne reprezintă atât de bine, personalitatea sa fiind pentru oamenii locului un adevărat brand, el fiind cel mai bun exemplu de împlinire spirituală şi de succes în conștiința publică, atât pentru tinerii generației de azi, cât şi pentru generațiile viitoare!” este de părere Dorin Nistor, primarul municipiului Sebeș.
„Sunt bucuros că și datorită parteneriatului solid clădit în timp cu răbdare și cu încredere, între administrație și oamenii de cultură, Festivalul „Lucian Blaga” nu mai este demult doar un eveniment local, ci a devenit un eveniment cultural de amploare internațională prin care județul Alba contribuie la vastul patrimoniu cultural universal. Cred că cel mai bine ne putem pune în sprijinul culturii și al promovării adevăratelor valori susținând astfel de evenimente de o certă calitate, generând un context favorabil și încurajându-i să se manifeste pe specialiștii și pe pasionații din anumite domenii – în cazul de față, din exegeza blagiană. Este modul nostru de a onora memoria marelui Lucian Blaga și a spiritului său, deopotrivă național și european. Iar pentru că ne aflăm într-un ceas aniversar deosebit de important pentru toți românii, cred că avem un motiv în plus să-i acordăm lui Blaga o mai mare prețuire aplecându-ne cu respect și admirație nu doar asupra operei sale ci și asupra vieții sale.” afirmă Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Spectacolul eveniment este realizat sub îndrumarea doamnei Ana Dorica „Dorli” Blaga, fiica scriitorului, iar piesa se va juca în sala de spectacole a Centrului Cultural ˝Lucian Blaga˝ (Sebeș), duminică, 13 mai, începând cu ora 19:00.
„Sub semnul magic al pomilor înfloriți, care ne întăresc speranțele în rodnicia unui viitor abia bănuit, se deschid în fiecare an porțile, larg arcuite spre lume, ale Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Și această ediție a manifestării care marchează primăvara culturală de la Sebeș şi Lancrăm vine să reliefeze acest generos spirit al locurilor noastre, unde Lucian Blaga a văzut lumina vieții și apoi, nu a încetat niciodată să îl rememoreze şi să îl glorifice în paginile vastei sale opere literare şi filosofice. Iar pentru a sărbători aşa cum se cuvine uriașa personalitate a gânditorului şi scriitorului din Lancrăm, am creionat, alături de colaboratori dragi, o suită de manifestări culturale care să răspundă așteptărilor tuturor generațiilor de cititori şi admiratori ai operei acestuia. Ne-au fost alături, în structurarea şi organizarea acestor acțiuni, autoritățile locale ale Municipiului Sebeș, Consiliul Județean Alba, după cum ne-au fost de mare folos ideile şi sugestiile unor apropiaţi ai festivalului şi, îndeosebi, cele ale doamnei Dorli Blaga, grație căreia ediția din acest an este una distinctă, punând un accent mai apăsat pe dramaturgia blagiană şi pe poezia mirifică a locurilor noastre. Le mulțumim tuturor celor care ne-au stat alături şi credem cu tărie că, prin toate aceste zile culturale, ideea Blaga va crește şi va spori mereu în spiritualitatea românească!” este de părere Nadia Mitrea, Director al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
„Tulburarea apelor” (1923) continuă proiectul lui Lucian Blaga de a configura o matrice a spiritualității românești. Eroul principal al piesei, Popa, năzuiește același mod de existență ca și Zamolxe: ființarea întru spiritul pământului, al naturii, într-un mod de viață stihial și vitalist. Lucian Blaga construiește mitul unui Isus-Pământ, care va avea aceeași soartă ca a lui Zamolxe. De aceea, istoria și conflictul aparent religios sunt doar pretexte pentru Blaga în intenția sa de fundamentare a mitului.
Piesa de teatru este regizată de Cosmin Pleșa – actor, regizor, teolog și profesor de teatru. Cosmin Pleșa a primit în 2011, în cadrul Festivalului Internațional de Artă „Cavalerul de Aur” de la Moscova, trofeul „Cavalerul de Argint”, pentru spectacolul Manole, după piesa „Meșterul Manole” de Lucian Blaga.
„„Tulburarea apelor”, dincolo de metafora din titlu, unde gândul zboară sedus spre o apă tulbure, poartă o dimensiune mult mai adâncă și totuși înălțătoare a spiritualității unice mioritice într-un spațiu atemporal românesc și parcă universal. Este o invitație a simțului prin care gândul prinde contur în faptă și rugăciunea de taină devine miracol și părticică a luminii taborice.” afirmă Cosmin Pleșa.
„„Tulburarea apelor” nu e nici piesă istorică, deși beneficiază de substratul antropologic corespunzător – reforma luterană din Ardealul secolului al XVI-lea (Blaga, cel mai probabil, speculează informațiile istorice referitoare la Catehismul românesc cu învățături luterane tradus în 1544, la Sibiu, și dispărut apoi) – și nici religioasă, căci, de fapt, înfruntarea ideatică dintre ortodoxism și protestantism nu e decât un prilej pentru a construi și instala în matricea spirituală românească un nou mit, circumscris propriei sale viziuni filosofice, acela în al cărui centru se află Marele Anonim.” continuă Cosmin Pleșa.
Distribuția: Adrian Titieni, Grigore Leșe, Ioana Abur, Iulia Lumânare, Constantin Dinulescu, Alexandru Beteringhe, Valeriu Andriuță, Mircea Gheorghiu, Mircea Constantinescu, George Remeș, Tiberiu Alexandru Hârșan, Marius Alexandru Iordache, Rusalina Bona, Mihai Hurduc, Irina Baianț, Alice Minoiu și Marina Minoiu.
Costume: Dorin Negrău; Scenografia: Laurențiu Toma; Coregrafie: Liana Iancu; Muzica: Doru Todoruț.
ECHIPA SPECTACOLULUI „TULBURAREA APELOR” DUPĂ LUCIAN BLAGA
DISTRIBUȚIA
POPA – Adrian Titieni: „Nu mai știu cine sunt, unde merg, de unde vin! Cine sunt?” Ce-ar mai fi de spus? Ce-ar mai fi de adăugat? Un sens personal al căutării de sine? Un crez? Un gând? O idee? Poate, cel mult, un moment de tăcere din care o voce lăuntrică îți șoptește ușor: Eu sunt cel ce sunt și te caut pe tine.”
A absolvit, în 1988, cursurile Universităț”ii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” – clasa profesorului Mircea Albulescu. În 2003, a absolvit cursurile postuniversitare de Regie și Montaj Film și TV, la aceeași universitate. În perioada 1993-1994, a lucrat la postul național de televiziune, ca realizator în cadrul Departamentului Educație-Știință, iar între 1996-1997, a fost consilier la departamentul de Relații Publice al Președinției României. A fost director al Studioului Cassandra (UNATC) în perioada 1999-2000 și
este membru fondator al Fundației Române pentru Educație și Educatori. A fost consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu (17 aug. 2007-19 dec. 2008). Din 1989 a fost șef al catedrei Artei Actorului din UNATC.
Este profesor universitar doctor, iar între 2012 și 2016 a fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București.
Din 2009, inițiază „Sighișoara Film Festival”, pentru a promova producțiile cinematografice românești care au fost premiate la festivalurile internaționale. În fiecare an, festivalul atrage în vestita cetate medievală o mulțime de artiști ai culturii cinematografice românești (actori, regizori, producători), fiind un pol de întâlnire pentru profesioniștii domeniului din țară și străinătate, cât și o platformă interactivă de comunicare între personalitățile implicate și miile de spectatori români sau străini.
Premii
2016 – Premiul Bayard pentru cel mai bun actor, pentru rolul tatălui din Ilegitim de Adrian Sitaru la Festivalul Internațional al Filmului Francofon din Namur, Belgia;
2016 – Premiul Silver Hugo pentru cel mai bun actor la Festivalul Național de Film de la Chicago pentru rolul din filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat;
2012 – este distins cu Premiul Gopo pentru cea mai bună interpretare masculină, pentru rolul doctorului Crișan din filmul lui Adrian Sitaru Din dragoste cu cele mai bune intenții;
2011 – Premiul pentru interpretare masculină, în cadrul Premiilor Uniunii Cineaștilor din România – ediția 40, pentru rolurile din filmele Colivia și Lord;
2010 – Premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul Internațional „GrandOff”, ținut la Varșovia, pentru filmul de scurtmetraj Colivia, în regia lui Adrian Sitaru.
PATRASIA – Ioana Abur: „Întâlnirea cu Lucian Blaga este un privilegiu. Atunci când întâmplarea aduce împreună atâtea energii pline de har, îți reamintești că uneori, se potrivesc toate într-un făgaș care nu poate să fie descoperit decât cu uimire și bucurie ca firesc și răvășitor.”
Absolventă a Academiei de Teatru şi Film, Bucureşti în 1995, Ioana Abur este o actriță cu un palmares impresionant, atât în teatru cât și în cinematografie, jucând într-o varietate de producții locale și internaționale.
Are la activ roluri in 25 de filme românești și străine, dintre care cele mai recente sunt Vânătoare în familie (2016) și Sara, șeful și îngerul (2015) filme tv, în care joacă rolul principal, în regia lui Titus Scurt. De asemenea, a jucat în producția Batavia (în rolul Lucreției van de Mylen), în regia lui Martin Papirowski, film selectat pentru premiile Oscar în 1998.
În teatru deține o activitate la fel de bogată, cu roluri în peste 25 de producții, dintre care amintim Am iubit am purtat am pierdut (2015), rolul Gingy, regia Emil Hoștină, realizat de ArCuB – Hanul Gabroveni, Șarpele în iarbă (2012) , rolul Annabel, regia Emil Hoștină – realizat de ArCuB, FUNDAȚIA CULTURALĂ ATHON și Teatrul Bulandra.
NONA – Iulia Lumânare: „Ar trebui ca despre Blaga să nu mai fie multe de spus, să se fi spus deja tot. Dar, te apropii de dramaturgia lui și descoperi că nici nu a început să fie aflat. Cel puțin nu de creatorii de teatru. O întristare și o mare bucurie te cuprind în același timp, pentru că toate sensurile sunt acolo. Intacte, nerăstălmăcite. Și, asta, îți dă șansa rară, ca actor, de a-ți apropria un text major de parcă ar fi fost scris pentru tine. De parcă Blaga ar fi scris-o pe Nona pentru mine.”
Absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 2005). Doctor în teatru și profesor de arta actorului la UNATC.
Co-scenarist al filmului „Ana, mon amour” al regizorului român Călin Peter Netzer, care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună contribuție artistică.
Nominalizată în 2010 la Premiile Gopo pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, pentru filmul Caravana cinematografică.
A regizat videoclipul „Tăcerea din ochi” al trupei Taxi pentru campania Women Against Violence Europe.
Iulia Lumânare a jucat cu Jean Claude van Damme în „Jocul asasinilor” şi cu Ben Kingsley în „Walking with the enemies”.
MOȘNEAGUL – Constantin Dinulescu, societar al Teatrului Național București: „Personajul „Moșneagul” vine, asemeni unui dar, să așeze o cunună celestă peste nimbul personajelor jucate în propria-mi carieră. Că au fost multe, că au fost puține, cine mai știe? În timp am umblat în lung și-n lat, din cultură-n cultură, din profesie-n profesie și din credință în necredință! Dar „Moșneagul” aduce un soi aparte de trăire scenică prin care puține personaje reușesc în cuvinte puține să aducă Înviere dar mai ales Înălțare. Chiar prin pământ: „Iisus e pământul și noi umblăm, noapte și zi, prin euharistie.”
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
A obținut Premiul Consiliului de Artă și Cultură pentru rolul Iacoppo în Săptămâna patimilor (1971), Premiul Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pentru interpretare rol principal masculin – pentru rolul Hedrik din filmul A unsprezecea poruncă (1991). De asemenea, a fost numit Cetățean de onoare al orașului Alexandria.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actorului Constantin Dinulescu la 13 mai 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria D – Arta Spectacolului, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
TIMPUL – Grigore Leșe: „Când nu mai știu cine sunt, cânt. Asta știu să fac și atunci știu cine sunt când cânt: sunt eu care cânt! Acesta îi timpul meu. Timpul l’i Leșe.”
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, fiind doctor în Muzică, dar şi profesor asociat al Facultății de Litere din cadrul Universității București şi al Universității de Muzică București. Repertoriul său este constituit din melodii vechi, care provin din folclorul autentic românesc şi marchează evenimente importante din viaţa omului. Este singurul artist care abordează scenic doina, gen muzical inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
În 2008, inițiază şi coordonează proiectul Ultimii Rapsozi, Institutul Cultural Român.
Realizează seria de televiziune La porţile ceriului (TVR Cultural), pentru care primeşte în 2007 cel mai important premiu din presa românească – MARELE PREMIU al A.P.T.R. – precum și numeroase premii naționale şi internaționale.
Realizează emisiunile „Drumurile lui Leşe” la Radio România Actualităţi şi „Lumea şi muzica tradiţională” la Radio România Cultural.
RADU – Alexandru Beteringhe
Absolvent de teatru, actor la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, colaborator la Teatrul Godot – București.
ALCHIMISTUL WOLF – Valeriu Andriuță
Valeriu Andriuță s-a născut la data de 22 decembrie 1967, în Sangerei, fosta URSS (în prezent Republica Moldova). A absolvit Universitatea Politehnică la Chișinău înainte de a studia actoria la Tbilisi (Georgia), între 1988 și 1993, și regia de teatru la Academia de Teatru și Film din București (1994 – 1999). Încă din timpul facultății, începând din 1994, a jucat în toate scurtmetrajele lui Cristian Mungiu, iar în 2002 a apărut în „Occident”. Valeriu Andriuță a montat mai multe spectacole de teatru, unele premiate, a continuat să joace si a regizat două scurtmetraje. Rolul preotului din „După dealuri” l-a readus în fața camerei de filmat după o pauză de câțiva ani, această apariție fiind a zecea într-un film de Cristian Mungiu. Actorul locuiește în Irlanda.
MAHLER – Mircea Gheorghiu
Mircea Gheorghiu este un profesor român de actorie, actor de televiziune și fost actor de teatru. El este principalul continuator al metodei Ion Cojar în pedagogia artei actorului. De la terminarea Academiei de Teatru și Film a fost preparator universitar la Catedra de Arta actorului și Vorbire scenică, apoi asistent universitar și din anul 2005 este conferențiar universitar la Catedra Arta actorului.
Este cadru didactic asociat la Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, Departamentul Teatru, din anul 2001 și membru al Catedrei UNESCO – ITI, cu sediul la Paris.
DOCTOR UNIVERSALIS – Mircea Constantinescu
Mircea Constantinescu este un actor român de teatru și film, regizor precum și profesor de arta actorului la UNATC „I.L. Caragiale” București. În 1981 vine prin concurs la Teatrul Odeon din Capitală, unde joacă și în prezent cu aceeași dăruire. S-a impus prin stilul său unic de a vorbi pe scenă, cu foarte mult patos, ajungând și colaborator al Teatrului Național Radiofonic, unde a interpretat mai bine de 100 de roluri. În 2009 devine doctor în teatru cu lucrarea „De spectaculis” și este profesor asociat în cadrul UNATC I.L.Caragiale București începând din 1985.
A luat Premiul de excelență pentru întreaga echipă de actori pentru spectacolul „Au pus cătușe florilor” la Gala UNITER 1992.
OMUL CU MOAȘTELE – George Remeș
A făcut studii universitare de actorie în România, la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, Secția Teatru, dar și la New School Drama din New York.
A jucat alături de Steven Seagal în “Born to Raise Hell” sau alături de Dragoş Bucur în “Poliţist, adjectiv”.
Fondator al Cafe Godot, primul teatru indepedent din București și al FNTi – Festivalul Național de Teatru Independent.
OMUL CU CERCEL – Tiberiu Alexandru Hârșan
Absolvent de teatru, colaborator la Teatrul Godot – București.
ION – Marius Alexandru Iordache
Absolvent de teatru, liber profesionist, actor indepedent.
A luat Premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar, la categoria profesionisti, pentru rolul Bobi din spectacolul „F…Medeea”, în cadrul festivalului național „Serile Teatrului Studențesc” București 2017 și Premiul „Ștefan Iordache” – Gala absolvenților Master UNATC 2017.
MARIA – Rusalina Bona
Absolventă de teatru, actriță liber-profesionistă.
A colaborat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis și Teatrul Godot din București.
VASILE – Mihai Hurduc
Absolvent de teatru, actor independent, colaborator al Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu și al Teatrului Masca din București.
Vocea – Irina Baianț
Absolventă a Universității de Muzică din București, secția Canto, Irina are câteva roluri importante de musical în palmares: Christine Daaé din „Fantoma de la Operă”, pusă în scenă la București de regizorul britanic Stephen Barlow în 2015, Eliza Doolittle din „My Fair Lady” pus în scenă la București în 2016. Irina a primit în 2016 Marele Premiu al Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée organizat de soprana Mariana Nicolesco. A colaborat cu Scala din Milano, Alte Oper Frankfurt, Filarmonica din Berlin, Opera din Viena, Opera Garnier din Paris, Filarmonica din Bruxelles, Balshoi Teatre din Moscova, Palatul Kremlin, Grand Rex Paris, Opera Națională din Istanbul, München Stats Oper, Her Majesty’s Theatre Londra, Paladium Theatre UK și multe altele.
Lumina – Marina Minoiu
Absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București, Marina a fost angajată a Operei Naționale București unde, din 2014 până în 2016, a fost prim-solistă a Companiei de Balet. Din 2016 este angajată a Teatrului Regaz Danez din Copenhaga.
Duhul – Alice Minoiu
Absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București, Alice Minoiu a fost angajată a Operei Naționale București. Acum este artist liber-profesionist.
ECHIPA ARTISTICĂ
Regizor – Cosmin Pleșa
Actor, regizor, teolog și profesor de teatru, Cosmin Pleșa a primit în 2011, în cadrul Festivalului Internațional de Artă „Cavalerul de Aur” de la Moscova, trofeul „Cavalerul de Argint”, pentru spectacolul Manole, după piesa „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, spectacol în care au jucat Grigore Leșe și Dorel Vișan. Fondator al Studioului de Teatru Experimental Atipik și co-autor al conceptului „Idei pure și grafica spațiului de joc” al Laboratorului Atipik. În prezent, își finalizează lucrarea de doctorat despre „Metafora Nimicului în teatrul lui Lucian Blaga”, în cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Costume – Dorin Negrău
Dorin Negrău – fashion designer. Succesul prezentărilor din ultimii patru ani în cadrul celui mai important eveniment de modă – New York Fashion Week (nominalizat la premiile americane CLIO) – precum și prezența constantă a colecțiilor sale la Paris, Moscova, Düsseldorf și Arabia Saudită, au impus creațiile lui Dorin Negrău pe piețele din Europa, America și Asia. Folosind cele mai noi tehnologii de afișare textilă a semnelor-simbol sau a unor detalii din pictura naivă românească, dar și tehnici tradiționale realizate în colaborare cu meșteri locali, Dorin Negrău reușește să potențeze veșmântul contemporan, transformându-l în reper cultural identitar, tributar spațiului generator.
Scenografia – Laurențiu Toma
Artist plastic, pictor, scenograf, Laurențiu Toma a semnat grafica și scenografia spectacolului „Manole”, regizat de Cosmin Pleșa și premiat la Moscova, în 2011, în cadrul Festivalului Internațional de Artă „Cavalerul de Aur”. Co-autor al Laboratorului Atipik și al conceptului „Idei pure și grafica spațiului de joc” al Studioului de Teatru Experimental Atipik.
Coregrafie – Liana Iancu
Fostă prim-balerină la Opera Națională Cluj și Opera Națională Timișoara, Liana Iancu a semnat coregrafia mai multor spectacole de teatru și dans montate în țară și în străinătate. Profesor de coregrafie și mișcare scenică la Universitatea de Artă Dramatică din Belgrad. În ultimii ani, a fost maestru coregraf la Teatrul Național din Maribor (Slovenia) și la Teatrul de Balet din Novi Sad.
Muzica – Doru Todoruț
Doru a devenit cunoscut ca membru al formației Bliss, în 2003. După doi ani de activitate, s-a orientat către actorie și a făcut parte dintr-o telenovela românească. În 2009, Doru Todoruț împreună cu George Călin au decis să înființeze trupa Deepcentral, care a lansat numeroase hit-uri precum O stea, Sus până la cer, Dependent, dar și proiecte în colaborare cu alți artiști: Gura ta, în colaborare cu Delia, sau Unde ești? cu Loredana. Deepcentral este una dintre puținele trupe muzicale românești cu succes internațional.