InformațiiInfracțional

Șoselele din Brașov pline de bețivani

Dezastru pe soselele din judetul Brasov. Tot mai multi soferi consuma alcool dupa care se urca la volanul autoturismelor si ies la plimbare pe strazi fara sa tina cont de legile in vigoare.

La data de 25 august a.c., în jurul orelor 19.00,  un bărbat de 39 ani, a condus un autoturism pe str. Calea București , din municipiul Brașov, dinspre Săcele spre Brașov iar la intersecția în sens giratoriu cu str. Lacurilor nu a adaptat viteza, a pierdut controlul asupra direcție de deplasare, a lovit bordura din dreapta sensului de mers și apoi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, spre București.

” În urma impactului a rezultat avarierea ambelor vehicule.La testarea conducătorului auto de 39 ani  din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 1,20 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente”, au spus reprezentantii IPJ Brasov.

 

La data de 25 august a.c., în jurul orelor 23.00,  un bărbat de 37 de ani, a condus un autoturism pe DJ 104A, pe raza satului Lisa, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,44 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Făgăraș pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

La data de 26 august a.c., în jurul orelor 00.15,  un bărbat de 48 de ani, a condus un autoturism pe DN 73, pe raza Stațiunii Râșnov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,70 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Zărnești pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

 

La data de 26 august a.c., în jurul orelor 00.50,  un bărbat de 36 de ani, a condus un autoturism pe DN 73, pe raza Stațiunii Râșnov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,67 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Zărnești pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor, polițiștii a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

 

La data de 27 august a.c., în jurul orelor 01.15,  un bărbat de 35 de ani, a condus un autoturism pe str. Dr. Tiberiu Spârchez, din oraș Zărnești, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,47 mg/l alcool pur. Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Zărnești pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

One thought on “Șoselele din Brașov pline de bețivani

  • Pana ce legea nu prevede interdictia definitiva de a poseda permis a unor astfel de indivizi inconstienti, nu vom scapa de ei. In alte tari, pentru betivii la volan, redobandirea permisului se face in urma unor testari psihologice. Acestea sunt astfel concepute incat trebuie sa ai IQ peste 100 ca sa-l mai poti obtine. Va garantez ca persoanele in cauza de pe la noi au toti coeficientul de inteligenta sub 50.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web