Sisteme de incalzire mai ieftine decat gazul
Studiile realizate în ultimii ani relevă faptul că tot mai mulți români preferă să investească în realizarea unor obiective primare care privesc familia lor. Potrivit acestor studii, există o preferință din ce în ce mai ridicată pentru utilizarea încălzirii electrice în pardoseală. Motivele acestor preferințe se referă atât la aspectul economic, cât și la cel al sănătății și nu numai.
Iată care motive pentru a alege încălzirea electrică în pardoseală:
1.investiție redusă
Comparativ cu variantele clasice de încălzire, centrala pe gaz cu radiatoare, sistemele electrice de încălzire electrica în pardoseală au un preț de investiție in genere cu 40-50% mai mic. Cu alte cuvinte pentru o casa de aproxm 140mp, investiția în încălzirea electrică în pardoseală costă 2800 euro, în timp ce, spre exemplu, o centrală termică pe gaz, cu radiatoare costă circa 3500 euro, o centrală termică cu gaz, cu agent termic în pardoseală costă circa 6200 euro, o centrală electrică, cu radiatoare costă circa 3200 euro, plasmele electrice cu infraroșii costă circa 7000 de euro, o centrală electrică cu panouri foto-voltaice costă 3100 euro + 20000 euro panouri, iar o centrală termică cu peleți și radiatoare costă 5900 de euro.
2. consum redus
Pentru o casa de 130-150 mp, izolata termic, media luna iarna (octombrie-martie) de consum este in jur de 600 ron. Desi este electric consumul este mai mic decat la o centrala pe gaz pentru ca acest sistem respecta urmatoarele principii ale unui sistem de incalzire economic:
- inertie termica. sapa cedeaza incet caldura si asfel asa cum stim si de la alte sisteme (radiatorul de fonta mai economic decat cel de otel, soba mai economica decat semineul) acest factor reduce consumul
- automatizare si functii suplimentare de reducere consum. Stim ca orice sistem este mai economic cu cat este mai performanta automatizarea. Daca automatizarea detine si functii suplimentare de reducere consum atunci acest factor influenteaza major consumul. De exemplu termostatele de la AMASS, companie dedicata pe solutii mai economice decat gazul, transforma frecventa continua a curentului electric in frecventa pulsatorie. aceasta functie specifica termostatelor daneze AMASS coboara consumul exact cum coboara consumul unei baterii de lanterne faptul ca ii dam flashuri si nu o tinem permanent aprinsa
- putere instalata mai mica. Conform normativelor de proiectare instalatii incalzirea in pardoseala beneficiaza de 20-30 % putere instalata mai mica, fapt ce influenteaza si scaderea consumului. In plus aceasta caracteristica mai aduce beneficii si in reducerea investitiei in indepenndenta energetica (ex panaouri fotovoltaice, deoarece daca se diminueaza puterea instalata se diminueaza si suprafata de panouri cu 30% necesara acoperirii puterii instalate)
- resursa inepuizabila. un argument stiut, o resursa inepuizabila (energia electrica creata din energie solara, energie hidraulica-baraje, energia eoliana)
3. confort termic
Potrivit specialiștilor, oamenii au nevoie de o anumită mișcare a aerului cald, pe verticală, în încăpere, pentru a beneficia de un confort maxim din punct de vedere termic. Aceasta se numește curba termică ideală pentru corpul omenesc. În funcție de poziționarea sursei de încălzire (plafon, pardoseală, radiator etc), fiecare sursă determină mișcarea pe verticală a aerului cald. Studiile relevă faptul că încălzirea în pardoseală reflectă o curbă termică aproape perfect suprapusă peste curba termică ideală a corpului omenesc, asta insemnand ca in mediu incalzit in pardoseala corpul uman se simte cel mai confortabil.
4.garanție si durata de viata
Cel mai longeviv sistem de incalzire . Are o durata de viata de 80 de ani pentru un produs de calitate si spre deosebire de celelalte surse care au 2-3 ani garanție, încălzirea electrica prin pardoseală beneficiază de minim 10 de ani de garanție. AMASS se poziționează pe primul loc în piață datorită calității sistemelor promovate, dar și garanției oferite de până la 20 de ani și a serviciilor specializate de detecție și service. Este singura companie care ofera un cablu fabricat in Danemarca cu constructie speciala de teflon, aluminiu si fibra de sticla.
5.securitate și siguranță în exploatare
Spre deosebire de alte sisteme de încălzire care prezintă riscuri precum explozii, inundații, incendii, asfixiere, electrocutare, sistemele AMASS nu prezintă riscuri pentru siguranța oamenilor pentru că pericolul de electrocutare este anulat de disjunctoarele diferențiale pentru protecție umană. Nu este nevoie de centrala deci dispar pericolele de inundatii, explozii, incendii. Fiecare cablu încălzitor este protejat automat în tabloul electric de un echipament care asigură protecție la electrocutare, în afară de protecția la scurtcircuit, pentru că decuplează automat curentul electric dacă apare acest pericol.
6.sănătate pentru întreaga familie
Sistemele AMASS sunt importante pentru sănătatea întregii familii întrucât nu ridică praful, nu usucă aerul, nu există curenți de aer. Practic, nu există diferențe de temperatură pe orizontala . Din aceste motive, sistemele AMASS sunt recomandate persoanelor alergice la praf, dar și familiilor cu copii mici care petrec mult timp pe jos, pe pardoseală.
7.estetică și eleganță
Sistemele de încălzire electrică pot fi montate direct în șapă. Este important de știut faptul că nu necesită o șapă specială ori o anumită grosime. Peste suprafața de beton se aplică polistiren extrudat de 2-3 cm cu rolul de a izola termic transferul termic către alte spații. Apoi se așează plasa STM cu rol dublu de armare a șapei și de susținere a cablului încălzitor AMSflex. Șapa poate fi de grosimi variate, semi-umedă și se întinde pe direcția spirelor montate. Deasupra șapei se poate monta parchet, gresie, marmură, mochetă sau orice alt tip de pardoseală care nu izolează termic.
Sistemele AMASS pot fi montate în pardoseli deja existente (cu alte cuvinte, dacă șapa este deja turnată), spre exemplu sub gresie. Acest produs este un covoraș încălzitor foarte subțire care se montează direct sub gresie, în stratul de adeziv. Are grosimea de 2-3 mm și poate fi îngropat în adeziv cu ușurință. Covorașul AMSmat AL este ideal pentru montarea sub parchet. Este un covoraș încălzitor înglobat în folie de aluminiu foarte subțire ce se montează direct sub parchet. Are grosimea de 2-3 mm și poate fi montat peste un strat de 3-5 mm de polistiren. Beneficiul major este reprezentat de faptul că poate fi ușor demontat și montat în altă locație.
Așadar acestea sunt 7 motive pentru a alege încălzirea electrică în pardoseală. Sistemele AMASS sunt simplu și rapid de instalat, iar beneficiile unei asemenea investiții se vor reflecta atât asupra sănătății și confortului familiei, cât și asupra bugetului dvs.