Shaormerie mistuita de flacari in Tractorul (FOTO)
Doi polițiștii locali au intervenit, în această dimineață, fără să stea nicio clipă pe gânduri pentru a stinge incendiul izbucnit într-o shaormerie. În unitatea de alimentație publică existau două butelii de gaz care riscau, în orice moment, să explodeze!
Aflați în patrulare în zona Pieței Tractorul, agenții arondați la Biroul 3, au fost alertați de brașovenii care priveau îngroziți cum ieșea fum gros dintr-o shaormerie. Un cetățean se chinuia să mânuiască un extinctor. În secunda următoare, unul dintre polițiștii de la Locală a înhățat un alt stingător și a încercat să limiteze pagubele, ținând cont că focul risca să se extindă și la celelalte societăți vecine cu shaormeria. Între timp, celălalt agent de patrulare i-a anunțat pe pompieri de incident și a asigurat zona pentru a nu exista riscul accidentării vreunui curios. Până la sosirea pompierilor, polițiștii locali au utilizat trei extinctoare pentru localizarea incendiului. Shaormeria a fost distrusă aproape în întregime, însă, din fericire, nu au fost victime și nici celelalte magazine nu au avut de suferit.
sursa foto Politia Locala