Sf Constantin si Elena i-au adus dosar penal unui sofer. Vezi cate infractiuni a savarsit!
Un sofer a reusit aseara sa bifeze mai multe infractiuni rutiere: nu a oprit la semnalul politistilor, conducea masina fara sa detina permis si…aproape de coma alcoolica. La data de 21 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii au efectuat semnalul de oprire regulamentar al unui autovehicul ce se deplasa pe Bulevardul George Moroianu din municipiul Săcele, context în care conducătorul auto și-a continuat direcția de deplasare.
Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, fiind oprit pe strada Zizinului din aceeași localitate.
Polițiștii l-au legitimat pe conducătorul auto, în vârstă de 43 ani, și au verificat documentele aflate în posesie, stabilindu-se că acesta nu deține permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultând o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur, context în care a fost condus la Spitalul Clinic
Județean de Urgențe Brașov, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz.