Parlamentar de Brașov

Senatorul Coliban și-a deschis Birou Parlamentar . Ce a făcut în primele 5 luni de activitate

În data de 18 mai 2017 a fost inaugurat Biroul Parlamentar al senatorului USR Allen Coliban, aflat în strada Mihail Kogălniceanu nr. 17, Bloc C4, Etaj 1, Apartament 2. La inaugurare au fost prezenți, pe lângă reprezentanți ai presei locale, următorii:  senatorul Allen Coliban, Vicepreședinte al filialei USR Braşov și Președinte al Comisiei pentru Mediu din Senat,  George Țăranu, membru al Biroului Național USR,  Cătălina Popescu, consilier parlamentar şi şef de cabinet al senatorului Allen Coliban,  Ovidiu Paraschivescu, membru USR, coordonator proiecte comunităţi locale,  Roxana Comnac, coordonator activitate birou parlamentar. Din echipa Biroului Parlamentar mai fac parte:  Vlad Toncea, expert pe probleme de mediu,  Ştefan Enica, student, internship pe politici publice şi sociologie.

În cadrul întâlnirii Allen Coliban a prezentat raportul primelor cinci luni de mandat, atât în ceea ce privește activitatea sa ca senator de Brașov, cât și cea desfășurată în cadrul Comisie pentru Mediu din Senat. Ovidiu Paraschivescu a vorbit despre problemele legate de deșeuri din judeţ. Conferinţa de presă s-a finalizat cu o rundă de întrebări şi răspunsuri. Cu această ocazie a fost anunțat și programul de audienţe al Biroului Parlamentar: în fiecare vineri, la sediu, între orele 14:00 şi 18:00. Pentru programare şi pentru solicitări în afara orelor de program, sunt disponibile următoarele date de contact: telefon 0749 209 641, email allen.coliban@usr.ro sau senator.brasov@usr.ro. La aceeaşi adresa funcţionează totodata Biroul Parlamentar al deputatului USR Tudor Benga, precum şi sediul filialei USR Braşov.

RAPORT DE ACTIVITATE – 5 luni de mandat

După preluarea mandatului şi a presedinţiei Comisiei pentru Mediu, activitatea mea parlamentară s-a desfăşurat pe urmatoarele direcţii: 1. Braşov a. Aeroportul Am depus amendament la Bugetul de Stat, pentru amenajările aferente râului Bârsa (singura parte din proiect care nu ține de autoritățile locale din Brașov, neaflându-se pe terenul aeroportului). Nu a fost aprobat, însă în discuţiile purtate cu doamna Ministru Adriana Petcu am primit promisiunea că proiectul va fi finanţat şi executat de către Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu condiţia separării studiului de fezabilitate de către Consiliul Judeţean Braşov, pentru evidenţierea clară a investiţiei aferente râului Bârsa. Am continuat demersurile şi, în urmă cu o lună, am primit de la Administraţia Bazinală Olt promisiunea că vor discuta direct cu proiectantul pentru preluarea datelor, lucrările fiind estimate a se începe în acest an. b. Pădurile În urma sesizărilor primite în legatură cu extragerile de masă lemnoasă de pe Tâmpa, am organizat o serie de dezbateri, la care au participat reprezentanti ai societatii civile, dar şi rangerul Agenţiei Metropolitane Braşov, domnul Viorel Mihai. Explicațiile primite au clarificat faptul că nu există tăieri în perimetrul ariei protejate, ci doar eliminarea arborilor căzuţi pe cale naturală. În urma întâlnirilor am coagulat un grup de lucru ce va dezvolta un proiect de Forest Watch („Supraveghetorul padurii”) la nivelul judeţului, grup deschis implicarii membrilor societatii civile. c. Deşeurile Braşovul se află într-o situaţie neplacută din punctul de vedere al mediului şi al gestiunii deşeurilor, fiind pe lista neagră a zonelor care au generat situaţii de infringement. Pe lângă adresarea efectelor (închiderea conformă a gropilor de gunoi) sunt necesare măsuri la nivelul colectării selective şi al reciclării. Problema își va găsi o rezolvare doar în măsura în care în cautarea ei vor fi atrași toți actorii implicați în proces – autorități locale, salubriști, operatori economici, societate civila. În acest sens am constituit un grup de lucru care să organizeze campanii în rândul populaţiei şi să contribuie cu idei şi iniţiative în relaţia cu Primăria Braşov, cu atât mai mult cu cât suntem în faza de reatribuire a contractelor cu furnizorii de servicii de salubritate. În paralel, am inițiat un proiect de cartare a zonelor cu deversare ilegală a deșeurilor, din judet si adresare a acestor probleme la sursa, prin apel la autoritățile locale și la Garda de Mediu. d. „Primaria din umbra” Pornit după un model de „shadow government” care funcţionează în democraţiile avansate, acest proiect îşi propune să implice comunităţile locale în procesul decizional, atât la nivel de supraveghere şi de informare, cât şi la cel de analiză şi identificare de PARLAMENTUL ROMÂNIEI – SENATUL ROMÂNIEI SENATOR ALLEN COLIBAN Președinte al Comisiei pentru Mediu Membru în Comisia pentru Afaceri Europene Vicepreședinte – Uniunea Salvați Romania – Filiala Brasov BIROU PARLAMENTAR – CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ NR. 08 BRAŞOV Telefon: 0749 209 641, e-mail: allen.coliban@usr.ro Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu 17, Bloc C4, Etaj 1, Ap. 2 (interfon 2), cod postal 500090, Braşov soluţii. Împreună cu colegii din USR Braşov şi cu deputatul Tudor Benga am pus bazele acestei iniţiative, structurată pe grupuri de lucru tematice, care să urmărească deciziile politice la nivelul judeţului, bugetele locale şi să propună soluţii şi alternative. Proiectul este coordonat de către Mihai Tatu si Ovidiu Paraschivescu. 3. Proiecte legislative a. Legea Mirosurilor În urma mesajelor primite din mai multe zone din România, care semnalau situaţii de poluare olfactivă puternică (mirosuri insuportabile), coroborate cu reacţiile Gărzii de Mediu, care menţionau că, din punct de vedere al normelor legale, compoziţia aerului se situează în parametrii normali şi că există o situaţie de vid legislativ, am iniţiat proiectul unei legislaţii care să adreseze problemele legate de mirosurile neplăcute. Cazuistica semnalată Comisiei pentru Mediu este una foarte bogată, acoperind probleme legate de gropi de gunoi, de zootehnie dar și de mari poluatori industriali. Am solicitat Ministerului Mediului să adopte de urgență standardele europene existente în domeniu și vom depune o inițiativă legislativă până la finalul acestei sesiuni parlamentare. b. Legea Muntelui Ca urmare a reacţiilor de după tragedia din Retezat, care mergeau în direcţia periculoasă a interzicerii şi a sancţionării accesului pe munte, am format un grup de lucru din care fac parte principalele organizaţii din domeniu (Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă, Salvamontul, Jandarmeria, şcolile de ghizi). Dezbaterile au sintetizat o serie de propuneri de îmbunatățire a cadrului legislativ actual, cu măsuri concrete în privinţa educaţiei, prevenţiei şi intervenţiei. Următoarea dezbatere publică, având ca invitați presa și organizațiile menționate anterior, va avea lor la Senat, pe 24 mai 2017. c. Legea Bicicletei Aflată pe agenda mai multor parlamentari USR înca din perioada campaniei electorale, această inițiativă vizează modificari ale cadrului legislativ în mai multe zone conexe mersului pe bicicleta (cod rutier, cicloturism, urbanism și standarde in construcții, programe de finanțare, etc.). O prima inițiativă, ajunsă deja la comisiile din Parlament, vizează reducerea amenzilor pentru bicicliști, care sperăm să fie adoptată luna viitoare. d. Legea Sportului Un proiect amplu de reformă în sport, aflat în faza de analiza a situației actuale și de întocmire a unui Raport Național pe Sport. Analiza va studia soluții și modele funcționale în ale țări, va propune o reorientare strategică atât în privința sportului de performanță cât și în cea a sportului de masă și va avea la baza un mod nou de evaluare și recompensare a rezultatelor federațiilor sportive. Acțiunile de pregătire a acestei inițiative, desfașurate până în acest moment, au inclus prezența la evenimente (Forumul Decanilor Facultaților de Sport, EYOF 2017), întrevederi cu factori de decizie (COSR, federații sportive), culegere și prelucrare de date (MTS). 3. Activitate Parlamentară a. Interpelări și întrebări i. Inspectorul Pădurii În luna martie a acestui an, aplicația inspectorulpadurii.ro, principalul instrument în lupta organizațiilor societății civile împotriva tăierilor ilegale de păduri, a fost văduvită de un mecanism important – posibilitatea de a controla istoricul avizelor PARLAMENTUL ROMÂNIEI – SENATUL ROMÂNIEI SENATOR ALLEN COLIBAN Președinte al Comisiei pentru Mediu Membru în Comisia pentru Afaceri Europene Vicepreședinte – Uniunea Salvați Romania – Filiala Brasov BIROU PARLAMENTAR – CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ NR. 08 BRAŞOV Telefon: 0749 209 641, e-mail: allen.coliban@usr.ro Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu 17, Bloc C4, Etaj 1, Ap. 2 (interfon 2), cod postal 500090, Braşov primite de camioane. Acest mecanism a permis, în trecut, efectuarea unor anchete ample și sesizarea Gărzii Forestiere, un exemplu în acest sens fiind confiscarea în luna ianuarie a unei cantități ilegale de 4500 mc material lemnos în zona Gureni, judeţul Gorj. Am cerut refacerea funcționalității în sensul reintroducerii posibilității de consultare a istoricului avizelor. ii. Standarde mirosuri Finalul lunii mai este termenul de transpunere în legislația românească a noilor standarde europene în domeniul mirosurilor, de care avem nevoie în pregatirea initiațivei „Legea Mirosurilor”. Am solicitat de urgență acest lucru către Ministerul Mediului. iii. Mestecăniș Situația gropii de gunoi „din vârf de munte”, din Pasul Mestecăniș, pare să ascundă o serie de ilegalități și de abuzuri. Am solicitat Primului Ministru, pe lângă un răspuns documentat, efectuarea unei anchete și identificarea vinovaților. iv. Evaluare federații sportive Am solicitat, în doua rânduri, către MTS, informații relevante privind situația actuală a sportului românesc și modalitatea de evaluare a federațiilor sportive. 4. Dezbateri a. Calitatea aerului Organizată la Senat, în 29 martie, a fost punctul de plecare pentru viitoarea inițiativă a „Legii Mirosurilor”. Au participat atât factori de decizie (Minister, Garda de Mediu, ASRO) cât și părți direct implicate (laboratoare de testare, persoane afectate de poluare olfactivă). b. Arii protejate Organizată la Senat, în 5 aprilie, a reunit reprezentanți ai autorităților centrale (Ministerul Mediului, Garda de Mediu, ANPM) și locale (primării), ONG-uri, Administratori și custozi de arii naturale protejate. Au fost abordate probleme legate de definirea şi de identificarea limitelor ariilor protejate, de perspectivele de dezvoltare ale comunităților și de influența pe care diverse modele de dezvoltare o au asupra mediului. c. Deșeuri Dezbaterea a avut loc în 3 mai la Senat, întrunind reprezentanți ai autorităților centrale (Ministerul Mediului, Garda de Mediu, ANPM), ai transportatorilor și reciclatorilor de deșeuri, ONG din domeniu. Agenda a fost structurată pe doua mari teme – gropile de gunoi și economia circulară, cu extinderea discuțiilor spre măsuri ce ar ajuta România să se apropie de țintele de reciclare asumate în relația cu Uniunea Europeană. d. Activități montane Dezbaterea a avut lor în data de 4 mai, la Parlament, la Grupul USR de la Camera Deputatilor. Au participat reprezentanți ai Salvamontului, Jandarmerie, AGMR, ghizi montani și iubitori ai muntelui. Agenda a acoperit analiza problemelor din patru direcții – educație montană, prevenție, intervenție și îmbunătățirea cadrului legislativ actual – la finalul discuțiilor fiind formate grupuri de lucru pe aceste capitole, care să vină cu concluzii și propuneri până pe 24 mai, la o a doua rundă de dezbateri pe subiect. e. Incălzirea globală – Tim Flannery Unul dintre marii activiști de mediu pe problema schimbărilor climatice, președinte al Consiliului Climatic din Copenhaga, Tim Flannery a vizitat Romînia cu ocazia lansării în PARLAMENTUL ROMÂNIEI – SENATUL ROMÂNIEI SENATOR ALLEN COLIBAN Președinte al Comisiei pentru Mediu Membru în Comisia pentru Afaceri Europene Vicepreședinte – Uniunea Salvați Romania – Filiala Brasov BIROU PARLAMENTAR – CIRCUMSCRIPŢIA ELECTORALĂ NR. 08 BRAŞOV Telefon: 0749 209 641, e-mail: allen.coliban@usr.ro Adresa: Str. Mihail Kogălniceanu 17, Bloc C4, Etaj 1, Ap. 2 (interfon 2), cod postal 500090, Braşov țara noastră a celei de-a doua cărți proprii, pe subiecte de mediu. La invitația mea, a participat la doua dezbateri organizate în cadrul Parlamentului, una la Comisia pentru Mediu și alta la Grupul USR, oferind o perspectivă actuală asupra soluțiilor inovative în domeniu menite să adreseze problema spinoasa a degradării ecosistemului planetei noastre. 5. Evenimente a. Malta – Reuniunea Președinților Comisiilor pentru Mediu din Uniunea Europeană. În cadrul acestui eveniment am atras atenția asupra importanței protejării pădurilor virgine, din care România înca mai are cea mai mare suprafață din Europa. b. Diverse evenimente şi dezbateri organizate în perspectiva Preşedinţiei României la Consiliul UE. Am participat la întâlniri, dezbateri şi consfătuiri pe tema Preşedinţiei României, alături de membri ai Comisiei pentru Afaceri Europene, ocazie de a dialoga pe acest subiect cu personalităţi precum Corina Creţu (Comisar pentru Politică Regională al Comisiei Europene), Dacian Cioloş, Ana Birchall.

One thought on “Senatorul Coliban și-a deschis Birou Parlamentar . Ce a făcut în primele 5 luni de activitate

  • Senatorul javra, care se bate in piept ca e tatal Runei da are ca prioritate o gagica de curand cu majoratul facut, copilul mai rar il vede. Sa mai umple si el lumea de copii stricati de divorturi si parinti iresponsabili. Senatorul javra.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web