Sebastian Rusu și Flavia Boghiu, cei doi viceprimari ai Municipiului Brașov
PNL și USR s-ar fi înțeles în privința nominalizării celor doi viceprimari pentru Municipiul Brașov. Astfel, PNL va ieși la înaintare cu Sebastian Rusu, iar USR cu Flavia Boghiu, mâna dreaptă a primarului Allen Coliban. Discuții au fost și pentru alți consilieri, dar se pare că cei doi sunt agreați de ambele tabere. La Consiliul Județean Brașov pentru cele două funcții de vicepreședinte au fost nominalizați Szenner Zoltan de la USR și Șerban Todorică de la PNL.Inițial a fost în cărți pentru postul de vicepreședinte Ovidiu Paraschivescu, dar acesta a refuzat. Investirea la Primărie, Consiliul Local și Consiliul Județean va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare.