Sărbătoarea Rusaliilor la Feldioara (FOTO)
Duminică, 27 Mai 2018, în Feldioara se va desfăşura un eveniment cu tradiție – Sărbătoarea Rusaliilor, manifestare înscrisă în Proiectul „Obiective culturale, tradiţii şi obiceiuri în comuna Feldioara”. Programul propriu-zis va începe în jurul orei 10:00, cu o paradă a cailor şi baterea armindenilor – obicei tradiţional specific pentru întreaga comunitate din zonă. Iar după-amiază, acţiunile vor continua cu un spectacol pe scena Casei de Cultură, program artistic ce-i va avea ca protagonişti pe elevii de la Liceul Teoretic „Petru Rareş”, precum şi un program ce va cuprinde dansuri şi cântece populare, dar şi moderne.
- Vor fi prezenţi, de asemenea, grupuri de solişti din Ţara Bârsei, orchestre, însă nu vor lipsi nici capetele de afiş, vedete şi interpreţi cunoscuţi ce îi vor încânta prin cântecele lor pe toţi cei prezenţi. Manifestarea dedicată Rusaliilor face parte din programul amplu de promovare şi dezvoltare a potenţialului turistic al zonei.
- Venind în întâmpinarea tuturor celor ce îşi doresc să viziteze Cetatea Feldioara la ceas de sărbătoare, toţi cei prezenţi în cadrul evenimentului se vor putea delecta cu o expoziţie temporară desfăşurată în interiorul Cetăţii Feldioara – File de Istorie, Mărturii Arheologice şi Obiceiul “Sărbătoarea Armindenilor” – Datini şi Tradiţii. Vă așteptăm cu drag!
- Organizatori: Primăria Comunei Feldioara
PROGRAM: Sărbătoarea Rusaliilor, Ediţia a VIII-a, 27 Mai 2018
09:00-18:00 Expoziţie în Cetatea Feldioara
- Mărturii Arheologice
- Obiceiul “Sărbătoarea Armindenilor” – Datini şi Tradiţii
10:00 Parada tradiţională de Rusalii şi baterea armindenilor
10:00 Muzică de fanfară în Centrul Comunei
15:00 Program cu Elevii de la Liceul Petru Rareş Feldioara
16:30 Recital Lidia Iuga
17:00 Orchestra Plaiuri Transilvane și Claudia Miriţescu
17:45 Recital extraordinar Daniel Rosalim
Prezintă: Claudia Mirițescu