Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu
Iubitorii de fotografie pot admira timp de 3 săptămâni, lucrările selectate de la artiști fotografi din 60 de țări, în cadrul Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu. Salonul poate fi vizitat în mod gratuit, în timpul programului prevăzut de Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu.
Președintele juriului și reprezentantul Federației Internaționale de Artă Fotografică din România, domnul Csaba Balási, prezent la decernarea premiilor, a felicitat organizatorii, declarând: ,,Putem spune despre Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu nu doar ca este evenimentul fotografic al României care captează cea mai mare atenția la nivel internațional și are cei mai mulți participanți, dar trebuie să evidențiăm că este și cel mai exigent salon. Organizarea evenimentului, comunicarea și derularea jurizării, creativitatea și estetica albumului cotat cu 5 stele, toate aceste aspecte onorează lumea fotografiei contemporane”.
Cȃștigând aprecieri superlative pentru organizarea acestui eveniment, de-a lungul anilor, Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu aduc și de această dată un produs cultural unic, apreciat de autoritățile internaționale din domeniu, dar și de cei care au avut ocazia să calce pragul expozițiilor anterioare. Prestigiosul juriu internațional a acordat medalii, menţiuni şi premii speciale pentru artiştii fotografi veniți din peste 60 de ţări. Din cele peste 3000 de lucrări primite, juriul a selectat 1300 de imagini, 10 din premii fiind adjudecate de artiști fotografi din România.
Organizat de Fotoclubul ORIZONT şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu, evenimentul este finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Ministerul Tineretului şi Sportului, sub patronajul celor mai reputate organizații: Fédération Internationale de l’Art Photographique (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Images Sans Frontiere (ISF), Global Photographic Union (GPU), Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR).
Departamentul de Relații Publice