Politic-Administrativ

Salon BD România 100, lucrări de bandă desenată cu tematică istorică la Brașov

În perioada 4 – 7 octombrie 2018, la Brașov se va desfășura primul salon de bandă desenată cu o tematică aleasă în mod exclusiv din istoria recentă a României. Proiectul Salon BD România 100 este organizat de Asociația Forums, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Postmodernism Museum, fiind co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și Consiliul Judeţean Braşov.

 

Prin intermediul proiectului ROMÂNIA 100 ÎN BENZI DESENATE (istoria României în perioada 1918 – 2018), artiștii de bandă desenată au șansa de a (re)descoperi și de a valoriza istoria recentă, sub semnul Centenarului, în contextul contemporan european. Obiectivul proiectului este stimularea producției de bandă desenată cu tematică istorică dedicată Centenarului României și valorificarea lucrărilor obținute prin organizarea unei expoziții în cadrul salonului și realizarea unui catalog care va cuprinde lucrările selectate pentru expoziție și prezentarea artiștilor.   

 

Pentru susținerea cercetării necesară producerii lucrărilor de bandă desenată, o echipă interdisciplinară a realizat un portofoliu de subiecte istorice alese din perioada 1918 – 2018 (pentru accesare portofoliu subiecte istorice accesați: https://www.asociatiaforums.com/salon-bd-brasov-romania-100-in-benzi-desenate/).

Echipa de specialiști este formată din: doamna Georgeta Filitti – istoric, domnul Adrian Silvan Ionescu – istoric, directorul Institutului de Istoria Artei ,,George Oprescu”, domnul Șerban Georgescu – regizor, domnul Nicolae Pepene – istoric, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

 

Diversitatea subiectelor alese de artiști, din momentul lansării apelului național pentru participarea la salon (14 iulie 2018) până în prezent, considerăm că deja dau conturul unui salon special de bandă desenată: sosirea delegației Unirii Transilvaniei cu România la București (14 decembrie 1918), inaugurarea Palatului Culturii din Iași (1925), asasinarea prim-ministrului I.G. Duca (29 decembrie 1933), participarea armatei române la luptele din Ungaria și Cehoslovacia (octombrie 1944 – 9 mai 1945), închisorile pentru deținuții politici din anii 1950 – 1960 (,,Experimentul Pitești”), Dumitru Prunariu, primul român în Cosmos (4 mai 1981), escrocheria jocului piramidal ,,Caritas” (1992 –  1994), eclipsa de Soare văzută din România (11 august 1999), participarea armatei române la Războiul din Afganistan (2001 – prezent) etc.

 

APEL NAȚIONAL

 

În perioada 14 iulie – 03 septembrie 2018 se primesc aplicații de înscriere din partea artiștilor debutanți și profesioniști, autori de bandă desenată.

 

Artiștii interesați trebuie să anunțe până la data de 1 august 2018 subiectul ales. Fiecare participant poate alege unul sau mai multe subiecte propuse.  De asemenea, se acceptă și alte subiecte istorice decât cele menționate în portofoliul atașat, însă organizatorii salonului își rezervă dreptul de a accepta/respinge subiectul propus. Subiectul ales poate fi abordat într-o lucrare care să conțină una până la patru planșe, folosind tehnică la alegere (desen digital sau desen clasic, scanat ulterior).

 

Aplicația trebuie trimisă exclusiv în format electronic pe adresa salonbdbrasov@gmail.com până la data de 3 septembrie 2018 (inclusiv) și constă în:

  • Lucrarea format A3 – (copie) planșă/e, trimisă la rezoluție de minim 300 dpi pentru a fi printată pe format A2.
  • Scrisoare justificativă care să conțină: informații suplimentare despre lucrare (motivul alegerii subiectului, informații istorice inedite, surse documentare folosite), cu precizarea dacă lucrarea a mai fost sau nu publicată sau dacă face parte dintr-o lucrarea publicată anterior/ în curs de publicare;
  • Scurtă biografie profesională – text despre activitatea profesională a aplicantului (studii, expoziții, link-uri către/imagini pentru lucrările proprii etc.)

 

Criteriile de selecție sunt:

  1. calitatea graficii (stil grafic ales, execuție, originalitate);

– desen în creion (clasic sau digital);

– contur / tuș (clasic sau digital);

– culoare (clasic sau digital).

  1. Calitatea scenariului (cea mai buna adaptare a momentului/subiectului istoric);
  2. calitatea benzii desenate – lucrarea finală ( grafică, compoziție, scenariu)

 

Până pe 10 septembrie 2018, curatorul proiectului și organizatorii salonului vor selecta lucrările pentru organizarea expoziției și realizarea catalogului.

Dintre artiștii selectați, 5 artiști vor fi invitați să participe la salon având costurile deplasării (transport, cazare și masă) acoperite de organizatori și un onorariu de 1.000 lei brut.

Decizia de selecție a organizatorilor este finală.

 

Precizare:

Sunt acceptate și alte subiecte, însă organizatorii salonului își rezervă dreptul de a accepta/respinge propunerea artistului.

Pentru orice informații suplimentare accesați pagina de facebook (https://www.facebook.com/salonbdbrasov/) sau adresa de e-mail salonbdbrasov@gmail.com.
Proiectul este organizat de Asociația Forums, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Postmodernism Museum.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Partner media: Modernism.ro

 

Facebook: Salonul de Bandă Desenată Brașov (https://www.facebook.com/salonbdbrasov/)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web