S-ar putea produce Remdesivir în România? Ce spune premierul
Din ce în ce mai multe țări încearcă să producă Remdesivir. Premierul României, Ludovic Orban, a declarat că există decizia politică pentru fabricarea Remdesivir în România, dar, deocamdată, nu are cine să-l producă.
„Decizia politică există şi în privinţa Remdesivir şi în privinţa Favipiravir, problema este să existe companii care să aibă capacitatea să introducă în fabricaţie şi mai ales să existe îndeplinite condiţiile legale pentru a putea produce şi vinde pe piaţă acest medicament. (…) Ştiu sigur că există o companie care ar putea într-un termen rezonabil să introducă în fabricaţie Favipiravirul. Toate aceste tratamente sunt tratamente off-label, nu sunt nişte tratamente certe care să ştii 100% că dau (n.r. – rezultate). Se încearcă diferite tratamente, de exemplu la Matei Balş se foloseşte tratamentul cu anticorpi (…) şi la Timişoara se testează. În toată lumea, nu numai la noi, se fac tratamente off-label. Noi, de exemplu, Favipiravirul, primul lot, l-am avut ca o donaţie pentru a face testare clinică”, a spus Ludovic Orban.