Parlamentar de Brașov

Românii vor putea opta pentru cartea de identitate electronică

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se asigură premisele necesare punerii în circulație a unui nou document de identificare electronic.

Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sisteme informatice ale altor instituții publice sau private, precum şi utilizarea semnăturii electronice, în condițiile legii. CEI va facilita astfel accesul cetățeanului la diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare etc.), cu efecte majore privind simplificarea relației cu autoritățile publice, creşterea calității şi accesibilității serviciilor publice.

CEI va respecta cerințele Comisiei Europene privind securizarea documentelor în contextul combaterii terorismului, al migrației ilegale, al traficului de droguri și de persoane, cărțile de identitate actuale fiind realizate cu tehnologie din  anii ’90.

Noul document de identificare va oferi cetățenilor garanții suplimentare de securitate, iar instituțiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Proiectul de lege aprobat astăzi prevede posibilitatea cetățeanului de a opta pentru eliberarea unei cărți electronice de identitate, cu sau fără imaginea impresiunilor papilare a celor două degete arătătoare, sau a unei cărți de identitate simple, fără CIP. În cazul minorilor, la solicitarea părinților sau a reprezentaților legali, se introduce posibilitatea eliberării unei cărți de identitate simplă sau electronică, indiferent de vârsta copilului.

CEI va permite, printre altele, autentificarea în Platforma informatică a sistemului public al asigurărilor sociale de sănătate pentru a dovedi calitatea de asigurat a titularului. Noul document de identitate nu va conține date medicale, ci doar datele de identificare ale titularului. Cardul de sănătate își încetează valabilitatea în momentul emiterii către titular a unei cărți electronice de identitate.  Pentru persoanele care nu vor solicita eliberarea unei cărți electronice de identitate, se vor emite în continuare carduri de sănătate, în aceleași condiții din prezent.

Totodată sunt stabilite termene, diferențiate, de valabilitate a actelor de identitate, în funcție de vârsta titularului, în scopul surprinderii modificărilor fizionomiei titularului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web