Economic

Restaurantele, cafenelele, obligate să afișeze la intrare un sticker în care se precizează numărul maxim de persoane admise în acea unitate

Având în vedere adoptarea, în data de 14.10.2020, a Hotărârii de Guvern nr. 945, privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a adoptat o nouă hotărâre, nr. 18, prin care stabilește modul de funcționare al unităților de alimentație publică (restaurante, cafenele, baruri etc.). Astfel, fiecare operator economic are obligația de a afișa la intrare un sticker în care se precizează numărul maxim de persoane admise în acea unitate. Acesta nu poate depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului atunci când incidenţa cazurilor în Municipiul Braşov în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1000 de locuitori. Dacă incidenţa cazurilor este mai mare de 1,5 şi mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, capacitatea maximă admisă este de 30% din numărul de locuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web