Parlamentar de Brașov

Relaţiile cu China, o prioritate

China rămâne un partener economic important al oricărei ţări din lume. De aceea, relaţiile, pe orice plan, cu această naţiune, trebuie să aibă prioritate. Este principala concluzie a unei vizite pe care o delegaţie a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate a făcut-o la Beijing, Xi’an şi Shanghai, săptămâna trecută.

Între oficialităţile invitate de Federația Naţională a Femeilor din Întreaga Chină (FNFIC), s-a aflat şi deputatul braşovean Roxana Mînzatu, presedinte OFSD Brasov.

 

FNFIC este organizaţia care reprezintă 49% din populaţia Chinei, are sedii şi structuri în fiecare localitate, şi circa 88.000 de angajaţi dedicaţi programelor pentru femei.

 

“Am fost primite la nivel foarte înalt şi tratate cu multă deschidere şi prietenie Cea mai importantă întâlnire a fost cu preşedintele Federaţiei, doamna Shen Yueyue, care are rang de vicepremier. De la domnia sa am aflat despre eforturile făcute de Federaţie pentru ca mai multe femei să aibă o viaţă independentă. Ca şi în România, şi aici se caută soluţii la problema discriminărilor de gen, sau a violenţei domestice. Femeile din China se luptă pentru drepturile lor. Există aici un Muzeu al Femeii şi Copilului, deschis in 2010 dar, mai important, am vizitat în Beijing, Universitatea Femeilor din China. Instituţia oferă şi programe de formare  internaţională pentru femei care lucrează în administraţia centrală, formare sustinută financiar de statul chinez. În plus, vorbitoarele de engleză, deci şi româncele, pot obţine burse pentru a urma un program de Master pe care îl recomand: ”Master of social work – women’s leadership and social development”, declară Roxana Mînzatu.

 

Femeia de afaceri nu este o raritate în China, dar cresterea numarului femeilor antreprenor sau a celor ocupate pe cont propriu, este politică publică şi un obiectiv despre care reprezentantele FNFIC vorbesc în orice ocazie. Un program de succes  – care poate fi un model de bună practică si pentru România – este schema de microcreditare garantată de stat adresata femeilor, lansata în 2009. Până în 2016, 6 milioane de chinezoaice beneficiaseră de creditare în valoare totala de circa 300 milioane yuan.

 

“Am cunoscut cateva femei puternice în ipostaze diferite: de la conducătoarea ale unui institut care se ocupă de cercetare si dezvoltare seminţe si răsaduri de Tomate langa Xi’an. Aici, pe o suprafaţă de peste 13 hectare, sunt cultivate şi perfecţionate 30 de soiuri de roşii. Acest institut lucrează cu forţă de muncă feminină în general. Peste 500 de femei  din zonă au găsit astfel un loc de munca în serele şi laboratoarele centrului. Centrul are şi activităţi educative pentru copiii, un aspect tratat cu multă seriozitate. Am avut o întâlnire cu Diana Li, fondatoarea companiei din Shanghai care detine reteaua de socializare utan.com adresata femeilor, care nu are doar secţiuni de media, de interacţiune, ci şi de comerţ electronic. Peste 100 milioane de femei acceseaza in prezent această reţea, iar compania este listată la bursă. Iar termenul de “incubator de afaceri” nu este exclusiv occidental. Mi-a dovedit-o succesul pe care îl are incubatorul din Shanghai intitulat sugestiv Ants Maker Space. (Ants – furnică – hărnicie). Acesta a lansat pe piaţă câteva sute de companii start-up în domeniul educaţiei online şi lucrează preponderent cu tineri antreprenori. Am discutat cu fondatorii incubatorului, iar ei îşi doresc programe de schimb şi colaborare cu tinerii şi tinerele din România” afirmă parlamentarul PSD.

 

Roxana Mînzatu se va ocupa, din partea OFSD, cu menţinerea contactelor pe linie antreprenorială, cu incubatorul de afaceri. De asemenea, va reprezenta partea română în vitorul proiect “Casa Femeilor Drumul Mătăsii” o colaborare a celor două organizaţii, din România şi China, care să faciliteze schimburi de bune practici dar şi parteneriate în zona economică între femei (textile, meşteşuguri, agricultura au fost doar câteva dintre temele explorate) dar şi pe alte teme importante pentru statutul femeii în cele două ţări.

Vizita delegației OFSD condusă de președintele Viorica Dăncilă a avut loc în perioada 5-9 aprilie 2017 în metropolele Chinei. Delegații ale FNFIC s-a aflat în mai multe vizite în România, iar la Brașov au fost primite de OFSD în iulie 2016.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web