Reîncarcare carduri de călătorie pentru pensionarii din Braşov
Începând cu data de 01 iulie 2017, RATBV S.A va începe reîncărcarea cardurilor de călătorie pentru pensionarii sau persoanele vârstnice care, potrivit legii, au un venit net lunar de sub 1.000 de lei. Vor fi reîncărcate cardurile deja existente sau dacă persoanele care au dreptul la 15 titluri de călătorii gratuite/ lună nu au primit anterior carduri, urmează să le fie emise și înmânate unele noi.
Pensionarii sau persoanele vârstnice trebuie să se prezinte cu cardul de călătorie (cei care îl dețin), buletinul sau cartea de identitate, cuponul de pensie pe luna iunie 2017/ anterioară ridicării dreptului și declarația pe proprie răspundere din care reiese că nu au un venit net de peste 1.000 de lei lunar, inclusiv pensia. Formularele pentru declarația pe proprie răspundere se pot ridica de la punctele de vânzare sau se pot tipări de pe site-ul www.ratbv.ro. Reîncărcarea se poate face la toate punctele de distribuție, cu excepția următoarelor: Livada Poștei, Gară și Dramatic, lista centrelor putând fi consultată pe
site-ul amintit.
„De asemenea, începând cu data menționată, sunt așteptate pentru reîncărcarea cardurilor de călătorie și persoanele care, potrivit legii, beneficiază de transport gratuit prin efectul calității de fost refugiat sau fost deportat, în capetele de linie: Saturn, Roman, Noua, Triaj, Rulmentul, Stadionul Municipal și Pe Tocile. Persoanele amintite trebuie să prezinte la punctele de vânzare următoarele acte: cartea sau buletinul de identitate, o copie după cuponul de pensie specială din luna precedentă ridicării dreptului de călătorie, precum și cardul vechi, pentru reîncărcare.
De menționat faptul că, în perioada 01.07.2017 – 30.09.2017, elevii nu beneficiază de gratuitate pe transportul în comun, aceștia beneficiind însă de posibilitatea de a-și achiziționa abonamente cu tariful de 50% redus (35 de lei / toate liniile)”, a spus Silviu Stefan, purtatorul de cuvant al RATBV SA.