Politic-Administrativ

Razvan Popa: „In Brasov numărul tragediilor rutiere soldate cu victime umane creşte alarmant”

Europarlamentarul Razvan Popa trage un semnal de alarma in legatura cu numarul insuficient de treceri de pietoni din Brasov.  Acesta a redactat o scrisoare deschisa catre Primaria Municipiului Brasov, cat si catre IPJ Brasov, document pe care il prezentam mai jos.

 

„Către Primăria Municipiului Braşov

Către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Braşov

În calitate de europarlamentar, dar şi de cetăţean al acestui municipiu şi judeţ, fac apel către cele două instituţii principal responsabile şi cu atribuţii în privinţa traficului rutier din Braşov: Primăria Braşov, Inspectoratul Judeţean de Poliţie-Poliţia Rutieră, să ia măsuri urgente pentru un plus de siguranţă la trecerile de pietoni. Consider extrem de necesară montarea în regim de urgenţă a mai multor sisteme de semaforizare la trecerile de pietoni din oraş, pentru a preveni şi diminua tragediile.

În Braşov traficul rutier este agresiv, iar numărul tragediilor rutiere soldate cu victime umane creşte alarmant.

România este pe locul II în Uniunea Europeană, la numărul deceselor în urma unor accidente de circulaţie. Potrivit unei statistici realizate de Comisia Europeană, în anul 2016 s-a înregistrat o medie de 97 de morţi pe şosele la milionul de locuitori. Acelaşi organism european a elaborat o strategie prin care îşi propune să reducă drastic rata deceselor în accidente rutiere, între 2011 şi 2020. Este un deziderat la care şi România trebuie să facă eforturi să ajungă. Iar statistica la care făceam referire se referă la siguranţa pe drumuri. Un capitol la care noi stăm foarte prost.

Dovada este că şi în mediul urban apar incidente care nu ar fi fost posibile, dacă ar fi existat o gândire şi o orientare.

Trecerea de pietoni de pe Calea Bucureşti, din Braşov, de la intersecţia cu strada Soarelui, este unul dintre punctele negre, un exemplu cu risc maxim, pentru cei care traversează prin acel loc. Dovada sunt cele două decese înregistrate anul trecut, şi cel mai recent, saptamâna trecută, al bărbatului de 72 de ani. De la cele două incidente, de anul trecut, Primăria nu a găsit de cuviinţă decât să instaleze un semafor galben, intermitent, şi să dea cu nişte vopsea pe jos. Este limpede că acest lucru nu a sporit cu nimic siguranţa pietonilor.

Solicit imperios autorităţilor să instaleze de urgenţă unor semafoare cu buton la toate acele treceri de pietoni cu risc mare de pericol  din oraş.”

 

Răzvan Popa

Membru al Parlamentului European

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web