Razie la agenții economici care vând preparate din carne. Polițiștii au confiscat țigări, băuturi alcoolice și carne
În perioada 11 – 14 decembrie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat verificări la agenți economici care desfășoară activități de comerț în domeniul cărnii și produselor/preparatelor din carne respectiv în cel al produselor accizabile din tutun, de pe raza județului Brașov.
La activități, au beneficiat și de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov.
Cu aceasta ocazie au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor Legii 12/1990 Rep. privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite, OUG nr. 28/1999 Rep. privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, O.G. nr. 21/1992 Rep. privind protecția consumatorilor si Legii 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu privire la existenta documentelor legale de proveniența pentru mărfurile comercializate si evidențierea veniturilor.
Au fost controlați un număr de 25 agenți comerciali și au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale în valoare totala de 63 100 lei.
A fost confiscată valoric suma de aproximativ 250 lei, bani proveniți din vânzarea de produse si care nu au fost evidențiați pe aparatele de marcat electronice fiscale.De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 500 kg. carne, în valoare de aproximativ 12 500 lei și s-a dispus confiscarea a 1 960 țigarete și 20 l. băuturi alcoolice.
Verificările continuă în cazul unora dintre agenții economici cărora li s-a solicitat prezentarea unor documente financiar-contabile și administrative, pentru dispunerea măsurilor legale.