Știri

Razie in targul auto de la Tarlungeni

În data de 30 septembrie a.c., în intervalul orar 06.30 – 12.30, în temeiul uni plan propriu de acțiune, a fost desfășurată o acțiune în sistem integrat în târgul auto de pe raza localității Tărlungeni, având drept scop diminuarea fenomenului infracțional și contravențional pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică corespunzător.

În cadrul acțiunii derulate, la care au participat 22 polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigare a criminalității economice, ordine publică, criminalistic și rutier, în colaborare cu reprezentanți ai Jandarmeriei, Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, au fost verificate 83 autovehicule și 51 de persoane, fiind obținute următoarele rezultate:

– 12 sancțiuni contravenționale pe segmentul circulației rutiere;

– 1 sancțiune contravențională pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;

– 3 certificate de înmatriculare reținute;

– 1 sancțiune complementară privind reținerea plăcuțelor de înmatriculare;

– 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, în valoare totală de 1500 lei

-1 sancțiune contravențională în valoare de 1500 lei pentru lipsa aparatelor de marcat electronice fiscale;

– 1 sancțiune contravențională în valoare de 600 lei pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor;

– 1 sancțiune contravențională pentru nerespectarea prevederilor OUG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor în valoare de 3000 lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web