PSD solicită Primăriei Brașov explicații pe tema concedierii actorilor de la Teatrul Sică Alexandrescu
Cea de-a cincea persoană din lotul de actori concediați de la Teatrul Sică Alexandrescu, a câștigat în instanță litigiul cu instituția. Este o informație pe care am aflat-o din presa locală sau de pe rețelele de socializare, nicidecum de la reprezentanții Primăriei Brașov, așa cum ar fi fost firesc. Teatrul Sică Alexandrescu a fost obligat sa îi reangajeze pe cei concediați și să le ofere salariile de la momentul concedierii și până la revenirea pe post. Este o altă veste care îi privește chiar pe brașoveni, pentru că din banii lor vor fi plătite daune morale. Într-unul din cazuri, suma ajunge chiar la 15.000 lei.
De ce, până acum, nimeni din Primăria Brașov nu a adus la cunoștință Consiliului Local acest aspect? Este socotit un subiect de interes minor, care ar trebui trecut cu vederea?
Brașovenii trebuie să știe ce se întâmplă cu banii publici, unde sunt direcționați, cine îi cheltuie și de ce. Cineva i-a concediat pe acești oameni, iar instanța a decis că acest lucru este nedrept. În mod normal, cel sau cei responsabili de concedierea celor cinci persoane ar trebui să fie sancționați pentru această greșeală care ne costă bani de la bugetul local.
Grupul de consilieri locali ai PSD solicită explicații pe aceasta temă. De asemenea, cerem tragerea la răspundere a celor care au făcut un abuz, pentru că asta reiese, concediind niște oameni. Aceasta nu este o piesă de teatru! Este realitatea!
Unii dintre cei concediați au fost reangajați anul acesta, dar și-au înaintat demisia. Această decizie a lor nu afectează însă cu nimic faptul ca și-au câștigat drepturile în instanță.
În calitate de consilieri locali dorim să știm de ce nu am fost informați cu privire la situația de la Teatrul Sică Alexandrescu. Cerem ca brașovenii să fie informați ce sumă va primi fiecare dintre cei concediați, în urma sentințelor pronunțate de instanțele de judecată. Deciziile acestora trebuie respectate, însă nu suntem de acord ca membrii Consiliului Local Brașov, în subordinea căruia se află Teatrul Sică Alexandrescu, să nu fie informați pe cale oficială de către Primărie. Nu mai dorim să aflăm din presă sau de pe rețelele de socializare, decizii care implică banul public!
Lucian Pătrașcu
Lider Grup PSD din Consiliul Local Brașov