Proiectele de dezvoltare locală ale primarilor liberali din Țara Făgărașului nu ar mai trebui ignorate de către Ministerul Dezvoltării
În prima parte a lunii ianuarie 2018 am vizitat primăriile din Țara Făgărașului. Am luat cunoștință astfel de nevoile și obiectivele administrațiilor locale, dar și despre planurile primarilor pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comunitățile pe care le reprezintă.
Nevoia cea mai răspândită, dar și cea mai apăsătoare este aceea a realizării rețelelor de canalizare și de racordare a gospodăriilor la respectivele rețele. Aceste investiții necestiă sume de bani considerabile, finanțări ce pot veni numai de la Ministerul Dezvoltării. Din păcate, am sesizat că Ministerul Dezvoltării, deși a primit cererile și documentațiile complete, ignoră sistematic adresele și solicitările primarilor liberali, ceea ce face din finanțarea acestor obiective un ideal foarte greu de atins. Păcat, pentru că acest tip de nevoie nu are culoare politică.
Printre celelalte aspecte cu care primarii se confruntă se numără lipsa de finanțare pentru drumuri, lipsa de proiecte pentru dezvoltarea turismului în zonă precum și numeroase probleme generate de lipsa titlurilor de proprietate pentru terenurile agricole. De asemenea, mi s-a adus la cunoștință faptul că, dacă legea ar permite-o, familiile mai nevoiașe ar putea primi resturile lemnoase rezultate din exploatarea lemnului, resturi pe care le-ar folosi pentru încălzirea pe timp de iarnă a locuințelor lor. Voi documenta situația și voi propune măsuri în acest sens, întrucât în județul Brașov există suficientă pădure pentru toate categoriile de persoane.
Mă voi asigura că nevoile comunităților din județul Brașov vor fi auzite și cunoscute, iar autorităților locale le voi acorda tot sprijinul meu pentru proiectele lor de dezvoltare.
Mara Mareș, Deputat al Partidului Național Liberal