Sibiu - Alba - Covasna - Târgu Mureș

Primele trei zile ale FITS fără evenimente negative din punct de vedere al securității la incendiu

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu au asigurat măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pe timpul desfășurării activităților organizate în municipiul Sibiu, cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru, nefiind înregistrate evenimente negative din punct de vedere al securătății la incendiu. Misiunile pompierilor desfășurate în sprijinul cetățenilor vor continua până la finalizarea festivalului.

În această perioadă, echipajele de pompieri au intervenit în municipiul Sibiu, str. Henri Coandă și în municipiul Mediaş, strada Cluj, pentru deblocarea ușilor a două apartamente. Din nefericire, după deblocarea ușii, într-un apartament din municipiul  Mediaș fost găsită o persoană decedată.

Pompierii sibieni au intervenit și pentru stingerea a trei incendii izbucnite la gospodării particulare. Incendiile au fost stinse în timp scurt, astfel încât pagubele materiale au fost limitate. Unul dintre incendii a izbucnit în municipiul Sibiu, str. Câmpului, la o anexă gospodărească, altul în localitatea Sălişte, str. Zăvoi,  la un coş de evacuare a fumului, iar altul la o anexă gospodărească din municipiul Mediaş, strada Herman Oberth.

Tot în această perioadă, echipajele SMURD au intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de 87 de persoane cu probleme medicale, dintre acestea 57 fiind asistate medical de către SMURD din cadrul ISU Sibiu, iar 30 asistate  de către formațiunile SMURD din cadrul Serviciilor voluntare ale localităţilor Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web