Sibiu - Alba - Covasna - Târgu Mureș

Prima lună de activitate a Biroului Ridicări Auto

Începând din luna aprilie 2017 Poliția Locală a fost însărcinată să gestioneze activitatea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar în municipiul Sibiu. Pe parcursul lunii aprilie au fost aplicate peste 800 de amenzi pentru oprirea și staționarea neregulamentară, sancțiunile însumând 230.000 de lei.

Măsura ridicării autovehiculului se dispune de către agenții Poliției Locale sau Poliției Rutiere în cazul staționării interzise. În luna aprilie, echipajul de ridicări auto a avut 158 de intervenții. Dintre acestea, în 107 cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 25 de situații autoturismul a fost restituit la fața locului conducătorului auto, utilizatorul vehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare. În 26 dintre cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravențional.

Pe lângă cele 800 de sancțiuni menționate care au fost deja aplicate, Poliția Locală a întocmit un număr de 533 de constatări. Și în cazul acestora se va aplica o amendă, după identificarea proprietarului.

 

Reamintim faptul că taxa pentru ridicare este de 350 lei, taxa pentru transport este de 100 lei, iar taxa pentru depozitare este de 150 lei/zi. Taxa de depozitare se plătește începând cu ora 0 a zilei următoare celei în care a fost depozitată. Autovehiculele ridicate vor fi depozitate în curtea fostei autobaze Tursib de pe strada Arieșului și pot fi revendicate în program non-stop, casieria fiind deschisă.

 

 

 

 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiului Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web