InformațiiNational

Premierul Mihai Tudose: Am votat pentru interzicerea cianurilor în proiectul Roșia Montană

Ca urmare a interpretărilor apărute în spațiul public, Biroul de presă al Guvernului este abilitat să precizeze:

Declarația prim-ministrului Mihai Tudose făcută în cadrul interviului acordat marți, 4 septembrie, unui post de televiziune, potrivit căreia a votat în Parlament pentru interzicerea cianurilor, este consecventă votului dat în 2014, în Parlament.

Premierul precizează că a votat pentru respingerea proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România.

Șeful Executivului face apel la responsabilitate și arătă că declarațiile sale au fost scoase din context.

”Am votat respingerea legii care prevedea exploatarea auro-argentiferă din zona Roșia Montană, având în vedere că acest tip de exploatare nu se poate face, din punct de vedere tehnic, decât prin utilizarea cianurii. În concluzie, am votat împotriva exploatării care presupune folosirea cianurii”, subliniază prim-ministrul Mihai Tudose.

De altfel, pe site-ul Camerei Deputaților apare PL-x nr. 520/2013 respinsă, iar la votul final se poate constata că premierul Mihai Tudose a votat pentru respingere.

Legea

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=13777

 

Votul final din CDEP al premierului (pozitia 746)

http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.mp?idm=383&leg=2012&pag=8

Totodată, premierul Mihai Tudose subliniază că a votat pentru respingerea amendamentului depus la plen de Remus Cernea, în 2013, care prevedea ca utilizarea tehnologilor de minerit pe bază de cianuri să fie interzisă în orice etapă a exploatării aurului şi argintului, considerând amendamentul lipsit de fundament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web