Premianții Brașovului la patinaj-viteză și-au prezentat medaliile și trofeul în ședința Consiliului Local (FOTO-VIDEO)
Sportivii și antrenorii secției de patinaj-viteză a Clubului Corona Brașov au fost felicitați astăzi în ședința Consiliului Local Brașov, pentru rezultatele deosebite pe care le-au obținut în ultimul sezon. Dincolo de recunoaștere publică, diplome și flori, sportivii de top vor primi și recompense financiare din partea municipalității.
Mihaela Hogaș este sportiva cu cele mai bune rezultate – o medalie de aur, două de argint şi două de bronz la trei etape de Cupa Mondială (Minsk -Belarus, Bjugn – Norvegia și Enschende – OIanda), însă și colegii săi de club au adus acasă premii și medalii, la competiții internaționale și naționale.
„Este un gest simbolic pe care l-am făcut cu toții pentru acești sportivi, din partea Primăriei și Consiliului Local Brașov, și am decis că eforturile și rezultatele lor trebuie să fie răsplătite și financiar, pentru că federația și ministerul, din păcate, nu au făcut acest lucru, deși ei au reprezentat România la Campionatele Mondiale, unde au câștigat aceste titluri, chiar dacă activează la Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov. Le mulțumim, le urăm mult succes în continuare și le transmitem aprecierile noastre pentru tot ce au făcut și ce vor face cu siguranță în continuare. Cred că la Olimpiadă poți să ajungi și de la Corona Brașov“, a declarat primarul George Scripcaru.
„Mă simt foarte bine, mă bucur că am putut să împărtășesc cu toți oamenii de aici acest lucru frumos, mă bucur că în sfârșit mi-am îndeplini visul și că obiectivele mele încep să devină din ce în ce mai mari și că pot să le ating. Sunt sănătoasă, sunt capabilă, muncesc din greu și mă bucur pentru toată susținerea pe care o am. Am o echipă foarte bună, susținere din partea clubului și a Brașovului și asta îmi dă putere să mă antrenez“, a spus campioana mondială în proba de 500 de metri, Mihaela Hogaș.
„Brașovul a făcut întotdeauna performanță, noi de ani de zile am ridicat această secție și culorile clubului pe treptele podiumului, toți sportivii sunt crescuți aici, la Corona Brașov, și vrem să ajungem la cel mai înalt nivel de performanță, anume Jocurile Olimpice. Acesta este obiectivul nostru următor: calificarea și un loc cât mai bun la Jocurile Olimpice din 2022, de la Beijing“, a spus la rândul său Bogdan Stănescu, care, alături de Katalin Kristo, este antrenor al secției de patinaj viteză de la Corona.
Premianții CSM Corona Brașov la patinaj-viteză sunt:
Mihaela Hogaș
– Aur la Cupa Mondială de la Minsk în proba de 500 metri şi nr. 1 Mondial în clasamentul general
– Argint în Cupa Mondială de la Minsk în proba de 1000 metri şi locul 2 în clasamentul general.
– Argint în Cupa Mondiala de la Bjugn – Norvegia în proba de 500 metri
– Bronz în Cupa Mondială de la Bjugn – Norvegia în proba de 1000 metri
– Argint în Cupa Mondiala de la Enschende – OIanda în proba de 500 metri
– Bronz în Cupa Mondială de la Enschende – OIanda în proba de 1000 metri în noiembrie 2019
Ramona Ionel – Medaliată cu bronz în proba de teamsprint a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lausanne
CAMPIONATUL NAŢIONAL – 15 medalii de aur, 14 argint şi două de bronz
Seniori:
Cosmin Nedelea (500m loc 1, 1500m loc 1, 3000m loc 1, 5000m loc 1. Clasament general loc 1)
Cristian Popa (500m loc 2, 1500m loc 2, 3000m loc 2, 5000m loc 2. Clasament general loc 2)
Mihaela Hogaş (500m loc 1, 1000m loc 2)
Juniori:
Roxana Manolache (500m loc 2, 1000m loc 1, 1500m loc 1, 3000m loc 1. Clasament General loc 1;
Ionel Ramona (500m loc 1, 1000m loc 2, 1500m loc 2, 3000m loc 2. Clasament general loc 2)
* Junioare C: Francu Citre Antonia (500m loc 2, 1000m loc 3, 1500m loc 3. Clasament general loc 2)
* Junioare E: Stanciu Diana (300m loc 2, 500m loc 1. Clasament general loc 1)
* Junioare F: Adafinei Ania (100m loc 1, 300m loc 1. Clasament General loc 1)