Prim planȘtiri

Poliția Locală face angajări la Serviciul Inspecție Control și Disciplina în Construcții. Se cauta si politisti montani

Poliția Locală Brașov continuă să caute specialiști în inspecția în construcții! Este a treia încercare de completare a colectivului de la SIC (Serviciul Inspecție Control și Disciplina în Construcții) cu cele două locuri disponibile, încă de la începutul acestui an, prin organizarea unui concurs ce se va desfășura în 18 decembrie a.c. Precizăm, din nou, că acest serviciu are un deficit substanțial în ceea ce privește numărul de specialiști, raportat la volumul de muncă pe acest domeniu, și că, până acum nu a fost ocupat.

Cele două joburi de la SIC fac parte din pachetul de 20 de funcții publice vacante puse la bătaie de Poliția Locală Brașov, în ultima sesiune de angajări pe acest an.

Astfel, conform noii organigrame sunt neocupate locuri în Serviciul Dispecerat, Informatic, Organizare Misiuni, dar și la cele șase birouri de ordine publică și rutieră ce vor funcționa în cartierele municipiului. De asemenea, sunt căutați candidați care vor să devină parte din echipa de polițiști montani, o nouă structură ce va veghea la asigurarea ordinii și linistii publice, în special în stațiunea Poiana Brașov. Pentru toate aceste joburi înscrierile se fac până în 04 decembrie 2017. Printre condițiile cerute la depunerea dosarului de concurs se număra și cele legate de studii (liceale sau universitare) în funcție de postul pentru care aplică viitorul posibil polițist local.

Toate amănuntele cu privire la bibliografie, sesiunea sportivă (care este și eliminatorie), și alte detalii cu privire concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante se pot obține la telefon la numărul 0368/45.70.10 prin Biroul Resurse Umane, dar și de pe site-ul www.politialocalabrasov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web