Brasovul, sub cod galben de ploi si vant puternic. Din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.
În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/mp.
Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h.
Totodată, în cursul acestei zile va intra în vigoare și un *Cod Portocaliu* pentru 5 județe din țară (Argeș, Dâmbovița, Gorj, Mehedinți și Vâlcea), caracterizat de ploi abundente care vor depăși pe arii extinse 50-60 l/mp și, izolat, 80 l/ mp, precum și intensificări ale vântului în zonele deluroase și montane.
Pentru asigurarea acțiunilor preventive la nivelul comunităților, au fost înștiințate asupra atenționării toate comitetele locale pentru situații de urgență ale localităților aflate sub incidența codurilor de vreme rea.
Totodată, la nivelul unităților operative ale IGSU din județele vizate, peste 2000 de pompieri cu peste 400 de mijloace tehnice sunt pregătiţi să intervină în sprijinul populației și autorităților publice locale.
Având în vedere că sunt preconizate efecte asupra populaţiei, în judeţele aflate sub incidenţa avertizărilor meteorologice s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.
Totodată, la nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundații.
Pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și comunităților, pompierii din cadrul subunităților operative au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.
Dacă situația din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență se vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.