Peste 900 de puieti vor fi plantati la Brasov luna aceasta
În această primăvară, în perioada 16-30.04.2018, vor fi plantaţi în municipiul Braşov aproximativ 900 de puieţi de arbori din speciile arţar, stejar roşu, mesteacăn şi platan. Mai mult de jumătate dintre aceştia sunt furnizaţi de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, din pepiniera proprie.
Tot în această perioadă, la solicitarea Asociaţiilor de proprietari, se vor planta aproximativ 2,8 kilometri de gard viu, respectiv 39.200 de fire de gard viu.
,,La fel ca în fiecare an, am început campania de plantări de primăvară. Anul acesta, vor fi aproape 900 de puieţi plantaţi. Dacă îi adăugăm pe aceştia la cei aproximativ 23.000 de puieţi plantaţi, doar Braşov, în ultimii 10 ani, putem spune că ne-am atins obiectivul pe care ni l-am stabilit de peste 20.000 de puieţi în 10 ani. La aceasta trebuie să adăugăm şi faptul că jumătate dintre puieţii plantaţi în ultimii ani sunt din pepiniera proprie a Regiei Pădurilor Kronstadt, iar acest lucru înseamnă şi o reducere a cheltuielilor pentru materialul săditor. Din acest punct de vedere, mă bucur că încep să se vadă roadele investiţiei noastre, mai ales că Regia Pădurilor Kronstadt poate fi furnizor şi pentru alţi clienţi în afară de Primăria Braşov”, a declarat primarul George Scripcaru.
Firma cu care Municipalitatea are contract va planta aproximativ 400 bucăţi de puieţi, iar Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt alţi 500 de puieţi. Pentru a da curs solicitărilor venite din partea asociaţiilor de proprietari, puieţii din speciile arţar, stejar roşu şi mesteacăn vor fi plantaţi în interiorul cartierelor. În zona aliniamentelor stradale vor fi plantaţi, în principal, platani.
În perioada 2008-2017 s-au plantat, în municipiul Braşov, aproape 23.000 de puieţi şi aproape 142 de km de gard viu.