Știri

Peste 4000 de semnături împotriva proiectului imobiliar din Şchei. Ce documente au stat la baza elaborării PUZ-ului?

În urma sesizărilor primite în luna mai 2017 de către senatorul USR Allen Coliban şi a înaintării acestora către Inspectoratului Județean în Construcții Braşov şi către Prefectura Braşov, au apărut în spaţiul public informații privind ilegalitatea lucrărilor de construire din zona străzilor Piatra Mare şi Cetinii. Răspunsul primit din partea autorităților face referire la lipsa autorizațiilor pentru lucrările efectuate şi la sesizarea organelor de urmărire penală împotriva executantului lucrării.

În urma dezbaterii publice organizate de către senatorul USR Allen Coliban în data de 29.06.2017 la Primăria Braşov, concluziile au fost următoarele: – Lucrările au fost oprite şi executantul a fost sancţionat cu suma de 65.000 lei – Au fost sesizate organele de urmărire penală, fără a fi însă solicitată refacerea situaţiei iniţiale – PUZ-ul aferent zonei expiră în luna septembrie 2017 şi Primăria Braşov nu intenţionează prelungirea lui, luând în calcul elaborarea unui PUZ nou. Totodată, Primăria Brașov va demara procesul de elaborare a unui nou PUG al Brașovului.

Petiţia online împotriva proiectului imobiliar a adunat peste 4000 de semnături în mai puţin de o săptămână: www.yousign.org/ro/dealuri-schei . USR Braşov a iniţiat o plângere penală în nume colectiv, prin care se solicită stoparea lucrărilor pe tot parcursul procesului penal şi readucerea terenului la starea iniţială, la care sunt invitaţi să se alăture toţi cei care se consideră a fi parte vătămată de lucrările ilegale de construire amintite. Apelul se adresează deopotrivă cetăţenilor şi asociaţiilor civice, formularul fiind disponibil pentru semnare până vineri, 7.07.2017, la următoarele adrese: – sediul USR Braşov, str. Mihail Kogălniceanu 17, bl. C4, et. 1, ap. 2 – între orele 18:00 şi 20:00 – HOF Cafe, Piața Sfatului 14 – între orele 9:00 şi 24:00

În paralel, solicităm Primăriei Brașov să ne pună la dispoziție toate documentele care au stat la baza elaborării prezentului PUZ și să genereze o dezbatere publică reală în vederea elaborării noilor PUZ și PUG. Fiecare cetățean al Brașovului are dreptul de a fi consultat și implicat în luarea deciziilor privind dezvoltarea orașului și USR Brașov solicită autorităților respectarea acestor drepturi.

USR Brașov, Naomi Reniuț-Ursoiu, Președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web