De ultimă oră

Pensiuni, restaurante din Centrul Vechi luate la puricat de polițiști, reprezentanti OPC si ITM. Un restaurant a fost inchis (FOTO)

La data de 21 septembrie a.c., începând cu orele 18.00, în baza unui plan de acțiune propriu, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Municipiului Brașov, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, au desfășurat activități specifice de verificare ale agenților economici din zona centrului vechi al orașului, care desfășoară activități de alimentație publică și turism.

 

Activitățile specifice au vizat verificarea modalității de respectare a prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de comerţ ilicite, O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și H.G. nr. 237/2001 pentru aprobarea Normelor privind accesul, evidența și protecția turiștilor în structuri de primire turistice.

 

În cadrul acțiunii au fost verificați 32 agenți comerciali, fiind aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 36.000 lei și confiscată suma de 1.100 lei care nu a putut fi justificată.

 

În cazul unor agenții economici verificați, reprezentanții echipei de control au solicitat documentele financiar-contabile și administrative, în scopul continuării verificărilor și dispunerii măsurilor legale.

 

De asemenea, în cazul unui operator economic care își desfășura activitatea în regim de restaurant, ca urmare a neregulilor constatate, a fost dispusă sancțiunea complementară a sistării temporare a prestării serviciilor de alimentație publică.

 

foto Politia Romana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web