Paşapoartele ar putea avea 10 ani valabilitate pentru persoanele care au peste 25 de ani
Paşapoartele românilor care au trecut de vârsta peste 25 ani ar putea avea în curând o valabilitate mult mai mare – 10 ani. Este soluţia găsită de Ministerul de Interne la cozile interminabile din fiecare vară de la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor, scrie Digi24 conform declaraţiilor ministrului Carmen Dan făcute la Antena 3.
„Am văzut propunerea celor de la FADERE și sunt de acord. E acolo o propunere a de a prelungi valabilitatea pașapoartelor de la cinci ani la zece pentru cei care au împlinit 25 de ani și vă anunț că am inițiat deja o inițiativă de modificare a legii și vom susține o astfel de măsură”, a declarat ministrul Carmen Dan la Antena 3.