ActualitateInformații

Paranghelie la Jandarmerie… Peste 30 de jandarmi sancționați cu amendă după petrecerea de ”pensionare”

Jandarmii care au petrecut alături de colegul care a ieșit la pensie au fost amendați. ”Toți cei implicați au fost sancționați la Legea 55 cu amenda contravenționala in valoare de 500 lei. Aceștia au fost sancționat disciplinar conform procedurilor interne”, au spus reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Burebista, din Brașov.

Reamintim că, în plină pandemie de coronavirus, jandarmii au organizat o petrecere unde nimeni nu a purtat mască și nu a respectat măsurile de distanțare fizică. Șampanie, muzică, confeti, au fost câteva din ingredientele folosite de jandarmii brașoveni la petrecerea de pensionare a unui coleg care a trecut în rezervă.

Referitor la imaginile apărute in spațiul public, va comunicam faptul ca am luat cunoștința despre manifestarea care a avut loc in unitatea noastră. Astfel, in seara zilei de 28 Februarie, in jurul orei 23:00, la ieșirea din misiune efective din cadrul unei subunități mobile, pe fondul trecerii in rezervă a șefului ierarhic, i-au adus acestuia mulțumiri pentru activitatea depusă in calitate de militar, fapt materializat prin aclamații și urări. În ceea ce privește atitudinea cadrelor militare de a se manifesta fără respectarea măsurilor de protecție individuală la nivelul unității noastre s-a stabilit o comisie pentru a verifica acest fapt, și pentru a se lua măsurile legale care se impun.”, au completat reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Burebista, din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

gazduire website gazduire web