O fostă campioană a Germaniei la gimnastică artistică se alătură ACS Transilvania
Oana Mihaiu, campioană națională și vicecampioană, atât în România, în copilărie, dar și în Germania, la maturitate, va îndruma micuțele sportive de la secția de gimnastică artistică a ACSTransilvania.
În prezent cadru didactic, profesoară de educație fizică și sport, Oana revine astfel și la prima sa dragoste.
S-a apropiat de acest minunat fenomen pe când nu împlinise trei ani, ajungând apoi să performeze, într-o generație din care au mai făcut parte marile gimnaste ale României din anii ’90, Lavinia Miloșovici și Gina Gogean.
„Îmi amintesc primele momente în sală, era o grupă de copii formată de domnul Iudeanu, la sala Liceului cu Program Sportiv. Apoi am făcut parte din Centrul Olimpic de Gimnastică de la Deva, timp de doi ani, după care am fost legitimată la Dinamo, pe când eram în clasa a patra”, povestește Oana.
A trăit o bună perioadă în Germania, la Bochum și Dortmund, unde a fost o gimnastă de top, până la vârsta de 18 ani, când a ales să împărtășească talentul și experiența deja bogată copiilor. A fost primul pas către antrenorat, dar dorul de aparate a purtat-o din nou către competiții, concurând de la 20 la 29 de ani în Campionatele Germaniei și obținând numeroase distincții.
S-a retras apoi, devenind o apreciată antrenoare în Germania, unde, de altfel, a obținut carnetul de antrenor.
Revenită de o vreme în România, își dorește să ofere micuțelor din Brașov din experiența acumulată în aproape patru decenii de activitate, sportivă de înaltă clasă și apoi tehnician de succes.